-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:45
No menu items!

Rușii de la Gazprom și ungurii de la MOL vor scoate, în parteneriat, țiței din Transilvania

spot_img

Rușii de la Gazprom și ungurii de la MOL vor scoate, în parteneriat, țiței din Transilvania

Compania petrolieră NIS din Serbia, controlată de rușii de la Gazprom, și grupul ungar MOL vor să creeze o companie mixtă în România pentru activități upstream de extracție de țiței, a declarat directorul general al NIS, Kiril Kravchenko.

”Este aproape imposibil să atingi același nivel de operațiuni ca aceste companii, pentru că sunt cei mai mari jucători din Sud-Estul Euorpei și sunt prezente în fiecare sector. Vrem să facem același lucru, de aceea ne extindem activitățile de explorare și extracție în Bazinul Carpatic, Ungaria, România și Bosnia-Herțegovina. Luăm în calcul extinderea și în alte state”, a declarat Kravchenko.

Anul trecut, NIS a anunțat că vrea o rețea de 120 de benzinării în România până la finalul lui 2014, iar în 2012 le-a deschis pe primele cinci, alte două stații fiind în lucru pe A1, București-Pitești.

Grupul MOL, pe de altă parte, are drepturi de explorare în trei perimetre din Vestul României, în parteneriat cu Expert Petroleum. MOL deține o rețea de 130 de benzinării în România.

România importă de la Gazprom, prin intermediari, aproape 20% din necesarul de gaze, la preţuri de trei ori mai mari comparativ cu gazele extrase intern. Autoritățile de la București au anunțat, de mai multe ori, inițierea unor demersuri, inclusiv la nivel diplomatic, de eliminare a intermediarilor pe rețeaua Gazprom – Romgaz, fără niciun rezultat până în acest moment.

Cosmina Croitoru