-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:03
No menu items!

Roșu, galben și verde – scenariile după care se vor desfășura cursurile în învățământ, din 14 septembrie

spot_img

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că noul an de învăţământ preuniversitar va începe pe 14 septembrie, iar majoritatea elevilor vor merge efectiv la şcoală, urmând să existe trei scenarii privind modul de organizare a cursurilor, transmite Agerpres.

„Pe 14 septembrie începe noul an şcolar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv, fizic, la şcoală. Pentru a ţine cont de impactul pandemiei în fiecare şcoală, în fiecare localitate, au fost elaborate trei scenarii, în funcţie de numărul de bolnavi din localitate. Aceste criterii sunt mai general valabile, nu doar pentru şcoli, dar ele vor fi folosite şi pentru a evalua impactul pandemiei asupra şcolilor. Aceste trei scenarii sunt ‘scenariul verde’, care înseamnă că în localitatea respectivă e mai puţin de o persoană în medie în ultimele 14 zile detectată cu COVID-19; scenariul doi, care înseamnă ‘scenariul galben’ – între una şi trei persoane detectate în medie zilnică în ultimele 14 zile, şi scenariul trei, când în media ultimelor zile au apărut mai mult de trei bolnavi noi în localitatea respectivă”, a arătat preşedintele în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că felul în care va funcţiona fiecare unitate şcolară va fi stabilit la nivel local şi că decizia va fi descentralizată la nivel de judeţ, astfel încât să existe o hotărâre „corectă pentru fiecare unitate şcolară” în parte.

În funcţie de situaţia concretă, locală, se va decide dacă unitatea şcolară va funcţiona după scenariul unu, ‘Verde’, cu risc mic sau deloc; după scenariul doi – ‘Galben’, cu risc mediu; sau după scenariul trei – numit ‘Roşu’, care înseamnă că şcoala se închide de tot. În consecinţă, pentru fiecare şcoală în parte, Comandamentul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va lua decizia dacă se merge pe scenariul ‘Verde’, asta însemnând că toţi elevii merg fizic la şcoală, se ţin cursuri normale; sau, dacă se merge pe scenariul trei – ‘Roşu’, când nimeni nu merge la şcoală şi totul se desfăşoară online; sau scenariul ‘Galben’, scenariul doi, de risc mediu, care înseamnă că o parte din activităţi se ţin în şcoală şi o parte se ţine în online”, a explicat Iohannis.

Preşedintele a menţionat că în cazul scenariului ‘Galben’, vor merge la şcoală copiii din clasele terminale, precum şi cei de la grădiniţă.

„Scenariul ‘Galben’ înseamnă, practic: grădiniţele şi primarul merg la şcoală. Clasele VIII şi XII, care se pregătesc pentru examen, merg la şcoală, iar restul claselor, în funcţie de decizia şcolii, o parte vin la şcoală şi o parte nu, ca să facă loc pentru distanţare suficientă pentru cei care vor merge în fiecare zi la şcoală”, a spus el.

Klaus Iohannis a subliniat că în baza acestor decizii, învăţământul online este acceptat ca formă de învăţământ. El a adăugat totodată că Ministerul Sănătăţii elaborează în prezent norme sanitare speciale, care urmează să fie puse la dispoziţia publicului.

„Ele implică norma de distanţare, norma de igienă, norma de dezinfecţie şi multe alte lucruri, care vor fi făcute publice în zilele următoare”, a spus el.

Precizările au fost făcute după ce, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a avut la Palatul Cotroceni o întâlnire pe tema educaţiei, la care au luat parte mai mulţi membri ai Guvernului.