-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:11
No menu items!

Romii din Buzău își revendică bijuteriile pierdute de procurorul „păcănele” la jocurile de noroc

spot_img

Margarit George_SZ

Gheorghe Ursaru, liderul romilor din localitatea buzoiană Calvini şi consilier local din partea Partidei Romilor l-a dat în judecată pe fostul procuror DIICOT George Mărgărit ca să-şi recupereze bijuteriile pierdute de magistrat la jocurile de noroc. Procurorul Mărgărit, a cărui soţie este judecător şi chiar candida pentru preşedinţia Judecătoriei Buzău, este reprezentat în proces de un avocat din oficiu. Următorul termen este fixat în 4 aprilie.

Gheorghe Vincent Ursaru s-a înscris deja ca parte civilă în procesul penal în care George Mărgărit este judecat inclusiv pentru delapidarea fondului de flagrant folosit într-o operaţiune antidrog.

Clanul Ursaru, cercetat pentru evaziune şi spălare de bani şi percheziţionat în urmă cu un an de DIICOT Buzău, revendică bijuteriile sustrase de magistrat din camera de probe sau 40.000 de euro pentru aur şi manoperă.
– o brăţară tip cătuşă
– un lănţişor format din zale duble împletite
– un pandant crucifix, ce îl re­pre­zintă pe Iisus Hristos în relief
– un lănţişor din zale elipso­i­dale, cu pandant circular, re­prezentându-l pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul
– un inel cu 15 pietricele transparente

Evazionişii şi traficanţii de droguri din Buzău, victimele magistratului „pocherist”

George Mărgărit i-a convins pe judecători că problema lui cu jocurile de noroc este patologică, prin urmare este cercetat în stare de libertate, aflându-se sub control judiciar. Victimele sale însă, alminteri infractori, nu-l iartă pe magistrat şi-şi revendică banii chiar dacă erau sechestraţi în propriile dosare penale.

Liliana Coman, Costache Stoica, Florian Dinu, Adrian Dumitru, Gheorghe Gari, Catalin Ionuţ Gheorghe, Marin Guţă, Mihai Puia, Ştefan Moise, Ioan Silviu Nicolae, Cornel Oiţă, Andras Robert Sallai, Florin Teşculă, Ionuţ Răzvan, Vincent Ursaru sunt părţile civile din procesul contra procurorului Mărgărit.

„Victimele” lui Mărgărit și dosarele lor penale

– Firma administrată de Gheorghe Gari şi de fiul său, Traian Gari, machedoni, îşi are birourile la Verneşti. În vara lui 2012 a fost scena unei reglari de conturi în stil mafiot, mai multe maşini, rezervoare cu combustibil şi o clădire au ars. Pompierii au stabilit că a fost vorba de o mână criminală.

– Dinu Florian era directorul zonal Ploieşti al Rematholding S.A. cercetat într-un dosar penal cu zeci de firme fantomă care livrau facturi contra unor comisioane.

– Andras Robert Sallai conducea o grupare cercetată pentru introducerea în ţară, prepararea, ambalarea şi distribuirea de substanţe cu efect psihoactiv. Drogurile erau aduse în prin firme de curierat şi distribuite unor traficanţi din peste 20 de judeţe ale ţării. În timpul percheziţiilor făcute în Cluj-Napoca, poliţiştii au descoperit un laborator clandestin în care se preparau substanţe psihoactive. S-au mai găsit 20 de kilograme de etnobotanice în stare brută, 4.000 de plicuri de substanţe preparate şi importante sume de bani.

Maia Constantin