1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:36
No menu items!

Românul menționat de presa bulgară ca având legături cu atentatul asupra procurorului general Ivan Geshev, respinge orice implicare

spot_img

Ovidiu Semenescu, cetățeanul românul despre care unele publicații bulgare au scris că ar avea o presupusă legătură cu atentatul eșuat de luni asupra procurorului general Ivan Geshev, a respins orice implicare în eveniment, potrivit unei scrisori citate de Antena 3.

„Sunt un respectat om de afaceri care nu a fost niciodată condamnat în vreun proces, oricât de mult și-ar fi dorit unii sau alții. Problemele mele din Bulgaria sunt generate de faptul că am refuzat să colaborez cu mafia instituționalizată din această țara. Nu mă ascund în Elveția, ci locuiesc în această țară. Faptul că mă apăr cu probe solide și nu tolerez să fiu victima unei justiții controlate de crima organizată din Bulgaria nu face decât să înverșuneze și mai mult mafia controlată de Ivan Gheșev”, a declarat Ovidiu Semenescu.

„Cred într-o justiție corectă și îmi caut dreptatea în instanţele internaționale pentru a mă apăra de mafia consacrată din justiția bulgară”, a mai spus Semenescu pentru Antena 3.

Comisia Europeană şi Parchetul European au reacţionat imediat în acest caz. ”Infractorii care îndrăznesc să atace orice membru al sistemului judiciar trebuie considerați extrem de periculoși”, a scris, într-un mesaj, Laura Codruța Kovesi.

Bomba a explodat fix în momentul în care coloana în care se afla procurorul bulgar trecea pe un drum de pădure în apropiere de Sofia. Autorităţile de la Sofia încearcă să îi găsească pe cei care au pus la cale atentatul eşuat la adresa procurorului general Ivan Geshev.

D.Constantin