-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:17
No menu items!

Românul condamnat la moarte în Malaezia râdea înaintea sentinței VIDEO

spot_img

Golongan

Românul condamnat la moarte prin spânzurătoare în Malaezia are 21 de ani și provine dintr-o familie destrămată. O televiziune din Malaezia a surprins momentul în care tânărul era dus de polițiști spre sala de judecată, iar românul râdea, fără a ști ce-l așteaptă.

Potrivit primarului din localitatea natală, Telega, Ilie Gheorghe, tânărul Ionuț Alexandru Gologan a fost un băiat cuminte până când au intervenit problemele familiale. În urmă cu un an, a plecat în Germania, unde a fost racolat de un grup de traficanți de droguri. Primarul susține totuși că Ionuț Gologan ar mai avea două căi de atac, după cum a informat chiar avocatul din oficiu.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că încearcă să ajungă la un acord cu autoritățile din Malaezia în vederea unui transfer de deținuți, astfel încât românul să-și ispășească pedeapsa în țară.

Ionuț Alexandru Gologan lucra ca șofer și a fost prins în iunie anul trecut pe Aeroportul Internațional Kuala Lumpur în timp ce încerca să transporte 1,5 kilograme de metafetamină, un drog extrem de periculos. Drogurile au fost descoperite în bagajele românului în momentul în care încerca să părăsească Malaezia.

Lucian Mera