4 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 11:14
No menu items!

Românii vor putea călători fără vize în SUA. Anunțul oficial

spot_img

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, anunţă, marţi, că România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. Astfel, românii vor putea călători fără vize în Statele Unite din prima parte a anului viitor.

„Astăzi este o zi mare, o zi pe care am aşteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. Ieri, s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiţie pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută”, a precizat Muraru într-o înregistrare video postată pe site-ul ambasadei.

El a menționat că este necesară o confirmare din partea autorităţilor de la Washington în perioada următoare.

”Sigur, aşteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicaţii pentru vize din acest an, precum şi pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere”, a subliniat ambasadorul.

Conform lui Muraru, primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor.

”A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei ţări. Vor exista beneficii importante pentru noi”, a adăugat Andrei Muraru.

                                                                                                              Adina Bucur