4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:28
No menu items!

Românii și bulgarii, cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială din UE

spot_img

Cea mai ridicată pondere a populaţiei supusă riscului de sărăcie şi excluziune socială în Uniunea Europeană se înregistra anul trecut în: România (34%), Bulgaria (32%), Grecia şi Spania (ambele cu 28%), arată datele prezentate, joi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Cea mai scăzută pondere a persoanelor supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra anul trecut în Cehia (11%), Slovenia (13%) şi Finlanda (14%), conform Agerpres.

În 2021, erau în Uniunea Europeană 95,4 milioane de persoane supuse riscului de sărăcie şi excluziune socială, reprezentând 21,7% din populaţie, o uşoară creştere faţă de 2020 (94,8 milioane de persoane, 21,6% din populaţie).

Din cele 95,4 milioane de persoane din UE care se confruntă cu riscul de sărăcie şi excluziune socială, aproximativ 5,9 milioane (1,3% din totalul populaţiei) locuiau în gospodării care se confruntau simultan cu toate cele trei riscuri de sărăcie şi excluziune socială.

                                                                                                                   Adina Silav