-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:00
No menu items!

Românii se îngrămădesc la ajutoarele acordate pentru găzduirea refugiaților. Cozi uriaşe, la Constanţa

spot_img

Sunt cozi mari în Constanţa pentru ridicarea ajutoarelor pentru găzduirea refugiaţilor din Ucraina. Gazdele primesc 50 de lei, iar pentru fiecare refugiat 20 de lei.

Aproximativ 150 de oameni stau la rând ca să ia bani cu care să se întrețină, atât pe ei, cât și pe refugiații pe care i-au găzduit, potrivit Antena 3 CNN. Banii îi vor primi probabil mai spre sfârșitul lunii, însă acum stau la coadă să dea actele aferente pentru a putea intra în posesia acestor bani.

În mod normal, acest lucru se face în primele 3 zile ale fiecărei luni, însă acum pe luna decembrie s-a întârziat din cauza minivacanței.

În noiembrie, spre exemplu, au fost aproximativ 1.200 de persoane care au venit să depună actele pentru aproximativ 6500 de cetățeni ucrainieni care beneficiază de acest ajutor lunar din partea statului român.

Beneficiarii acestui program, proprietarii locuințelor, trebuie să vină la sediul primăriei, să depună o declarație pe proprie răspundere, o copie a actului de identitate, dar și alte documente necesare pentru ca ulterior să intre în posesia acelor bani. Vorbim de programul 50/20, 50 de lei pentru cazare și 20 de lei pentru hrana refugiaților.

Deocamdată aceste cereri nu pot fi depuse online.

                                                                                                                   Adina Silav

SURSA FOTO: Antena 3 CNN