3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 14:25
No menu items!

Românii pot cumpăra vechime în muncă și în rate

spot_img

Românii care doresc să cumpere vechime în muncă evită să facă acest demers din cauza sumelor mari pe care trebuie să le achite. Autoritățile transmit că plata se poate face acum și în rate. 

„Dacă persoana nu are toți banii, se poate face o înțelegere cu noi, cu Casa Teritorială de Pensii, care își asumă niște tranșe pe care trebuie să le plătească, astfel încât până la 31 august, când este în vigoare actul normativ respectiv, să se achite întreaga sumă pe care a semnat-o prin contractul de asigurare. 

Avem peste 25.000 de persoane asigurate în momentul de față, a căror valoare a contractelor încheiate este de 335 de milioane de lei. 

Până în prezent, aproape 280 de milioane de lei deja s-au încasat, urmând ca până la 31 august, când expiră acest act normativ care este în vigoare, să se achite întreaga sumă”, a explicat Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii la Antena 3 CNN.

Cine se încadrează

“Persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale”, se stabilește în OUG 163/2020.

Ce risc dacă nu apuc să achit integral suma pe care m-am angajat s-o plătesc prin contract? 

„Contractul de asigurare socială încheiat conform prezentei ordonanțe de urgență își încetează aplicabilitatea la data la care contribuția de asigurări sociale datorată este achitată în întregime.

În situația în care, la data de 31 august 2023, contribuția de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plății efectuate”, scrie în OUG 163/2020, potrivit avocatnet.ro.

Astfel, autoritățile vor lua în calcul numai ce s-a plătit deja, fără să ia vreo măsură coercitivă legată de partea rămasă neachitată.

                                                                                                               Adina Silav