2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:49
No menu items!

Românii, obligați să-i lase pe inspectorii Fiscului în casă doar cu mandat. Cine este ținta verificărilor

spot_img

vila demnitar

Persoanele fizice ale căror venituri sunt verificate de ANAF vor fi obligate să-i lase pe inspectori în domiciliu doar dacă aceștia dețin mandat al instanței judecătorești în acest sens. Potrivit unor reprezentanți ai ANAF, în perioada următoare ar putea fi chemați la audieri în fața inspectorilor mai mulți români cu averi mari, care, potrivit analizei de risc, sunt suspectați că nu și-au declarat toate veniturile.

Ministerul Finanțelor Publice a publicat, vineri, Carta drepturilor și obligațiilor persoanei fizice supuse verificării fiscale. Una dintre prevederile din document spune că cei verificați trebuie să-i lase pe inspectori în casă, însă numai cu o condiție.

”Indiferent de locul unde se desfăşoară verificarea fiscală, aveţi obligaţia de a permite funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal să efectueze o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune, intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal. Aveţi dreptul de a refuza intrarea în domiciliu sau în reşedinţă, caz în care intrarea în domiciliul sau în reşedinţa dumneavoastră se face cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente”, se arată în Ordinul de aprobare a Cartei.

Românii ale căror venituri declarate vor fi verificate de Fisc trebuie să fie înștiințați despre această acțiune, printr-un aviz de verificare, cu cel puțin 15 zile înainte. Cei vizați au la dispoziție 60 de zile de la comunicarea avizului de verificare să prezinte documentele justificative pentru situația fiscală personală. Data de începere a verificării poate fi amânată, la cerere, o singură dată și pentru motive justificate.

Având în vedere faptul că în Cartă nu sunt enumerate aceste motive, rămâne la latitudinea inspectorilor să judece dacă motivele de cerere a amânării sunt justificate sau nu. De asemenea, pe perioada verificării, cei vizați au dreptul la asistență de specialitate, ca și în cazul firmelor.

Dacă cei verificați vor ca inspecția să se desfășoare la domiciliu, acest lucru se poate face dacă persoana este în imposibilitatea de a se deplasa. Inspectorii sunt obligați să se legitimeze și să comunice rezultatele inspecției, care pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

O altă precizare importantă este aceea că verificarea situației fiscale personale se face o singură dată pentru impozitul pe venit și pentru fiecare perioadă impozabilă.

”Prin excepţie, conducătorul organului fiscal competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii verificării fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute organelor fiscale la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora”, se arată în Ordin.

Potrivit reprezentanților ANAF, ținta verificărilor vor fi bogații României care, în urma confruntării mijloacelor de control indirecte (inclusiv informațiile primite de la apropiați, vecini, parteneri de afaceri), sunt considerate ”subiecte de risc”. Mai exact, inspectorii vor verifica dacă cei vizați și-au declarat în totalitate veniturile și dacă patrimoniul deținut este justificat prin veniturile obținute și declarate.

Cosmina Croitoru