1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:17
No menu items!

Românii nu se mai vaccinează anti-COVID. 171 de centre de vaccinare se închid

spot_img

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat, joi, că 171 de cabinete de vaccinare  – care au extrem de puține doze administrate zilnic – îşi vor încheia activitatea. În plus, alte centre vor fi transformate în unele de testare, iar altele vor funcţiona în sistem hibrid, atât pentru vaccinare, cât şi pentru testare.

Aşa cum am anunţat săptămâna trecută, am identificat un număr de 322 de cabinete de vaccinare care au activitate redusă, în ultimele două săptămâni, din perioada evaluată, ceea ce înseamnă mai puţin de zece doze administrate zilnic. Ieri am avut o şedinţă împreună cu colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii şi Direcţiile de Sănătate Publică şi, practic, analizând fiecare cabinet de vaccinare în parte, 171 îşi vor încheia activitatea în perioada următoare”, a declarat, joi, Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă. 
 
El a precizat că unele centre de vaccinare vor deveni de testare, iar altele vor funcţiona în sistem hibrid. 
 
„Parte din celelalte centre vor fi probabil transformate în centre de testare, acolo unde permite circuitul şi accesibilitatea pentru pacienţi, mai ales în mediul rural şi de asemenea o parte din centre vor funcţiona în format hibrid, în sensul în care va exista atât activitate de vaccinare, cât şi activitate de testare. Mai mult decât atât, din acest punct de vedere, de pildă centrul de vaccinare de tip Drive thru din Deva, Hunedoara deja şi-a început activitatea şi ca centru de testare şi, practic, persoanele se prezintă direct la centru pe un flux separat şi beneficiază de testare”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.