În eventualitatea în care Curtea Constituțională ar invalida turul I al alegerilor prezidențiale, un nou tur I ar putea fi organizat pe 15 decembrie, iar un al doilea pe 29 decembrie. Mandatul președintelui Klaus Iohannis se încheie oficial pe 21 decembrie 2024, însă mandatul președintelui în exercițiu se poate prelungi până la depunerea jurământului noului președinte ales.
Potrivit art.52 din Legea 370/2004 privind alegerea președintelui României, în cazul în care CCR va anula primul tur al prezidențialelor din 24 noiembrie, acesta poate fi reluat în a doua duminică după decizia de anulare, adică, pe 15 decembrie. Conform aceleiași legi, al doilea tur poate fi organizat pe 29 decembrie.
De asemenea, mandatul lui Klaus Iohannis expiră pe 21 decembrie, moment la care a depus jurământul acum 5 ani, dar poate fi prelungit până la învestirea noului președinte.
„Sperăm ca această acţiune, care este realizată de Birourile Electorale Judeţene, coordonată de Biroul Electoral Central, Autoritatea Electorală Permanentă nu are nici o competenţă legală în această operaţiune, să se termine cât mai repede.
Din informaţiile pe care le avem, unele judeţe vor termina chiar în cursul zilei de astăzi renumărarea voturilor şi să fie comunicat rezultatul cât mai repede posibil la Curtea Constituţională, pentru ca aceasta să poată să ia decizia de validare a alegerilor sau de invalidare a scrutinului din 24 noiembrie şi de organizare a unui prim tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui în 15 decembrie, al doilea tur urmând să se desfăşoare în 29 decembrie, o dată care ne dă multe inconveniente în ceea ce priveşte organizarea alegerilor, desfăşurarea alegerilor pe data de 29 decembrie, repet”, a declarat Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat în această dimineață, la Radio România Actualități.
Președintele AEP a menționat că, după renumărare, pot apărea cifre diferite, care să schimbe ordinea candidaților rezultată după turul I și atunci CCR poate dispune invalidarea:„Eu vă spun din punct de vedere juridic cum pot sta lucrurile – dacă constată (CCR n.r.) că frauda este atât de mare încât determină schimbarea ordinii competitorilor politici, atunci poate să dispună invalidarea. Dar repet, dacă există probe certe că ordinea a fost influenţată de modul cum s-a desfăşurat votarea sau cum s-au numărat voturile şi poate să dispună invalidarea scrutinului din 24 noiembrie sau poate să constate că există unele diferenţe, cum poate să fie şi firesc, dar că acestea nu au influenţat major rezultatul final şi să valideze primul tur de scrutin. O diferenţă care schimbă ordinea competitorilor politici, adică cel de pe locul unu trece pe locul şapte şi cel de pe locul şase ar trece pe locul doi. Nu ştiu… Deci, se schimbă radical ordinea stabilirii rezultatelor votului.”
„Noi tehnic putem să organizăm alegerile. Deocamdată însă nu ştim cum să tipărim buletinele de vot pentru turul doi, pentru că nu este validat turul întâi”, a mai spus șeful AEP.
Curtea Constituţională a României urmează să discute vineri, de la ora 14:00, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin.
Joi, CCR a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi a celor nule.
Adina Bucur