1 C
București
vineri, 27 decembrie 2024 - 18:29
No menu items!

Românii își vor putea înmatricula mașinile online. Proiect de lege, adoptat de Camera Deputaților

spot_img

Camera Deputaţilor a adoptat, marți, un proiect de lege care prevede crearea unei aplicații prin care cetățenii care doresc să înmatriculeze un vehicul, să transcrie dreptul de proprietate sau să radieze un vehicul, să poată face acest lucru fără a mai fi nevoie să se deplaseze la un sediu al serviciilor de înmatriculare. Legea merge la promulgare.

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiect de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţã a Guvernului 38/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul furnizării de servicii publice electronice aferente înmatriculării vehiculelor în România.

Aplicaţia va fi gestionată de Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări din Ministerul Afacerilor Interne şi va permite cetăţenilor să introducă un set minim de date necesare identificării vehiculului şi, după caz, eventuale înscrisuri în formă electronică necesare operaţiunilor de înmatriculare, transcriere a transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, emitere a unui nou certificat de înmatriculare, radiere din circulaţie, precum şi declarare fiscală sau radiere din evidenţele fiscale (documente de transfer al dreptului de proprietate încheiate în afara platformei, dovada declarării furtului vehiculului, certificat de distrugere, etc.).

Pe 21 iunie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, votul Camerei fiind decizional. Astfel, legea merge la promulgare.

D.Constantin