5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 6:41
No menu items!

Românii din străinătate vor trimite acasă, în acest an, 3,6 miliarde de dolari

spot_img

bancomat mare

România va înregistra în acest an remiteri de 3,6 miliarde de dolari de la românii care lucrează în străinătate, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM), în condițiile în care emigranții din statele dezvoltate vor trimite acasă 414 miliarde de dolari.

Sumele pe care românii din străinătate le vor trimite acasă în acest an sunt la un nivel similar celui estimat anterior de instituţie, pentru anul trecut, şi cu mult sub sumele consemnate înainte de criză.

Astfel, remiterile către România se vor plasa în acest an la 3,6 miliarde de dolari, în timp ce numărul migraţiilor internaţionale a urcat cu 4,8% faţă de 2010, reiese din raportul Băncii Mondiale.

Potrivit datelor publicate de instituţie în luna mai, remiterile către România au totalizat anul trecut 3,66 miliarde de dolari, principalele ţări de origine fiind Italia şi Spania.

Astfel, în România au intrat anul trecut, din Italia şi Spania, câte 1,07 miliarde de dolari, potrivit statisticilor Băncii Mondiale. Alte ţări care figurează cu sume importante de bani trimise acasă în 2012 de români sunt Statele Unite (240 miloane de dolari), Ungaria (237 milioane de dolari), Israel (236 milioane de dolari), Germania (184 milioane de dolari), Canada (131 milioane de dolari), Austria (78 milioane de dolari), Franţa (73 milioane de dolari), Marea Britanie (71 milioane de dolari) sau Grecia (58 milioane de dolari).

Remiterile către România au atins un nivel record în 2008, anul declanşării crizei financiare mondiale, când s-au plasat la 9,38 miliarde de dolari, potrivit BM. A urmat o scădere abruptă în 2009, când au fost înregistrate remiteri de 4,9 miliarde de dolari.

Numărul emigranţilor români se ridica la 2,77 milioane la nivelul anului 2010, potrivit datelor Băncii Mondiale.

La nivel mondial, remiterile către ţările în curs de dezvoltare vor creşte în acest an cu 6,3%, la 414 miliarde de dolari, şi ar putea ajunge la 540 miliarde de dolari în 2016, estimează BM.

C.C.