4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:41
No menu items!

Românii care vor să adopte copii ar putea beneficia de un concediu de 2 ani. Proiectul, aprobat de Senat

spot_img

Senatorii au adoptat, miercuri, un proiect care vizează completarea legii 273 din 2004 privind procedura adopţiei, astfel încât persoanele îndreptăţite să poată beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani.

Proiectul reglementează durata concediului de acomodare de care poate beneficia adoptatorul ori soţul acestuia, după caz, şi propune creşterea acestei perioade de la maximum un an, cât este în prezent, la maximum doi ani.

„La baza acestei modificări legislative pentru creşterea duratei concediului de acomodare la maximum doi ani stă principiul egalităţii în faţa legii, principiu de rang constituţional conform căruia legea trebuie să ofere şanse egale tuturor cetăţenilor”, se arată în expunerea de motive.

Proiectul are ca obiect de reglementare modificarea art.50 alin. (1) din Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei, astfel încât persoanele îndreptăţite să poată beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară, potrivit raportului de admitere întocmit de comisia de specialitate.

Proiectul a fost transmis Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

                                                                                                                 Adina Silav