1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:07
No menu items!

România vrea să cumpere singurul port la Dunăre din Republica Moldova

spot_img

Guvernul României a decis constituirea unei echipe de negociatori pentru a discuta cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) achiziţionarea acţiunilor integrale deţinute, prin Danube Logistics SRL, de către BERD, la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti din Republica Moldova.

Guvernul discută în ședința de miercuri un memorandum privind cumpărarea Portului Giurgiuleşti la Dunăre din Republica Moldova de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), potrivit agendei executivului.

Achiziția ar urma să se facă prin intermediul Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa, societate comercială aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Portul Giurgiulești este în prezent operat de compania Danube Logistics SRL, deținută de BERD, și este singurul port al Republicii Moldova cu acces direct la Dunăre.

Acesta dispune de un terminal petrolier, două terminale de cereale, un terminal pentru alte mărfuri și un parc de afaceri, având capacitatea de a primi atât nave fluviale, cât și maritime, datorită adâncimii disponibile a apei de până la 7 metri.

Importanța strategică a acestui port a fost subliniată anul trecut de premierul Marcel Ciolacu, care a menționat intenția României de a achiziționa și dezvolta portul, având în vedere contextul actual al tensiunilor geopolitice din regiune și al potențialului rol pe care țara noastră îl va juca în reconstrucția Ucrainei.

                                                                                                                Adina Bucur

SURSA FOTO: gifp.md