4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:11
No menu items!

România vrea să organizeze reuniunea miniștrilor agriculturii din formatul China – Europa Centrală și de Est

spot_img

 La un an după Summit-ul 16+1, Bucureștiul ar putea găzdui reuniunea miniștrilor agriculturii

china

Radu Podgorean, secretar de stat pentru analiza politică şi relaţia cu Parlamentul, a anunţat la Beijing intenţia României de a găzdui, în noiembrie 2014, reuniunea miniştrilor agriculturii în formatul 16+1 (China + 16 state din Europa Centrală şi de Est), potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Oficialul român a participat, luni și marți, la Beijing, la cea de a treia reuniune a coordonatorilor naţionali ai cooperării cu China, organizată de Secretariatul Cooperării ”16+1” din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al R.P.Chineze.

Podgorean a evidențiat că partea română îşi propune valorificarea la maximum a avantajelor strategice care decurg din statutul României de stat riveran la Marea Neagră şi la Dunăre, inclusiv în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.

”Guvernul României urmăreşte cu tenacitate finalizarea proiectelor convenite şi identificarea unor noi oportunităţi de cooperare sectorială, cu precădere în domeniile energiei, agriculturii, infrastructurii, comunicaţiilor/IT şi turismului”, potrivit comunicatului citat.

Reprezentanţii celor 16 state din Europa Centrală şi de Est (ECE) au fost primiţi de Wang Yi, ministrul Afacerilor Externe al R. P. Chineze. Demnitarul chinez a evocat importanţa documentului adoptat la summitul de la Bucureşti, din noiembrie 2013, pentru atingerea obiectivelor comune, în toate domeniile, în special economie şi investiţii, potrivit MAE.

V.B.