2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 14:48
No menu items!

România va primi peste 300 milioane euro din partea Norvegiei şi a statelor SEE

spot_img

România va primi peste 300 milioane euro din partea Norvegiei şi a statelor SEE

Ambasada norvegiană la Bucureşti a anunțat că România va primi, până în 2016, suma de 306 milioane de euro sub formă de asistenţă financiară nerambursabilă din partea Norvegiei şi a statelor Spaţiului Economic European (SEE), bani ce vor fi gestionaţi de Ministerul Fondurilor Europene.

În urma dezbaterilor de luni dintre ambasadorul Norvegiei la Bucureşti, Oystein Hovdkinn şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici s-a concluzionat că banii vor fi utilizați pentru susţinerea programelor şi proiectelor în sectoare precum protecţia mediului, conservarea patrimoniului cultural, justiţie şi societate civilă, programe ce vor fi lansate în decursul acestui an.

“În timpul discuţiilor, ambasadorul Hovdkinn a menţionat rata mare de absorbţie de 85 la sută în perioada anterioară de finanţare, de până în 2011. Pentru acest interval, România a beneficiat de aproape 100 de milioane de euro în următoarele sectoare-cheie: protecţia mediului, producţie sustenabilă, sănătate şi îngrijirea copilului, patrimoniu cultural şi sectorul ONG. Oficialul norvegian a transmis mesajul beneficiarilor referitor la fondurile norvegiene, respectiv faptul că acestea au fost uşor de accesat şi utilizat şi flexibile”, potrivit unui comunicat al Ambasadei Norvegiei.

 Ministrul Fondurilor Europene a precizat că autorităţilor române intenționează să ia toate măsurile necesare pentru a grăbi ritmul de implementare şi de asemenea de a crește rata de absorbţie în actuala perioadă de finanţare.  Totodată, se vor face eforturi pentru aprobarea cadrului legal privind gestionarea financiară a fondurilor alocate prin cele două mecanisme pentru perioada de finanţare 2009-2014.

Prin Acordul pentru Spaţiul Economic European, trei state nonmembre ale Uniunii Europene – Norvegia, Islanda şi Liechtenstein – fac parte din Piaţa Internă Europeană şi contribuie la coeziunea regională prin intermediul unor programe precum Granturile SEE şi cele Norvegiene. Dintre acestea, Norvegia este principalul donator, contribuind cu 97 la sută din suma totală.

C.I.