6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:05
No menu items!

România va primi mai rapid bani de la UE în caz de inundații sau alte dezastre naturale

spot_img

Ajutorul pentru statele UE şi cele candidate lovite de inundaţii sau alte dezastre naturale ar putea fi oferit mai rapid şi mai eficient datorită modificărilor la regulile Fondului UE de Solidaritate, aprobate miercuri de Parlamentul European. Aceste modificări includ extinderea termenului pentru solicitarea de ajutor în caz de dezastre naturale de la 10 la 12 săptămâni, plata a 10% din ajutor în avans, precum şi simplificarea criteriilor de aprobare a ajutorului pentru dezastre mai mici, „regionale”.

„Fondul UE de solidaritate este unul dintre cele mai vizibile şi efective exemple ale solidarităţii UE. Această reformă va face ca Fondul să devină un instrument şi mai eficient, definind clar, cu un singur criteriu, situaţia în care o regiune poate obţine sprijin de la Fond. Avansurile la plăţi, care sunt incluse în noile reguli, reprezintă un alt succes important pentru negociatorii Parlamentului; în cazul unei catastrofe, sprijinul rapid este vital şi după negocieri dure am reuşit să deblocăm această chestiune”, a spus raportorul Rosa Estaràs Ferragut (PPE, ES).

Clauza care permite plata unui avans de 10% (cu limita la 30 de milioane de euro) din suma totală a ajutorului acordat a fost inclusă datorită eforturilor deputaţilor europeni, în pofida obiecţiilor în cursul negocierilor cu Consiliul de Miniştri.

Fondul de Solidaritate se concentrează în mod normal pe dezastre majore, care creează pagube mai mari de 3 miliarde euro la preţurile din 2011 sau 0,6% din venitul naţional brut al statului respectiv. Însă există sprijin şi pentru dezastre mai restrânse, „regionale”. Pentru acestea, noile reguli stipulează un singur criteriu simplu de eligibilitate – un prag de pagube de 1,5% din produsul intern brut al regiunii – ceea ce va simplifica evaluarea cererilor de către Comisia Europeană şi va grăbi plăţile.

Deputaţii au inclus şi un prag mai scăzut de 1% din PIB aplicabil regiunilor celor mai îndepărtate ale UE şi s-au asigurat că fondul va putea fi utilizat şi pentru dezastre ale căror efecte sunt resimţite după un timp mai lung, cum ar fi secetele.

Deputaţii au câştigat două săptămâni în plus (12 în loc de 10) pentru depunerea cererilor de ajutor de către statele lovite de dezastre. Ei au obţinut şi mai mult timp pentru utilizarea contribuţiilor din fond: 18 luni în loc de un an.

Limitele de timp pentru procedurile administrative au fost reduse, astfel încât Comisia va trebui să evalueze cererile depuse, în termen de şase săptămâni, pentru a vedea dacă se îndeplinesc condiţiile pentru a mobiliza Fondul de Solidaritate şi pentru a stabili suma ajutorului financiar posibil.

Fondul UE de Solidaritate, cu un buget maxim de 500 milioane de euro pe an pentru 2014 – 2020 a fost creat în 2002, ca urmare a inundaţiilor grave din acea vară din Europa Centrală. De atunci, a fost utilizat pentru 56 de dezastre, incluzând inundaţii, furtuni, incendii de pădure, cutremure şi secete. Până acum, 23 de state au primit ajutor din acest fond, în total suma oferită fiind de 3,6 miliarde de euro.

Cu toate acestea, de multă vreme se simţea nevoia unei reforme a Fondului, ca acesta să devină mai eficient, rapid şi vizibil. În 2005, prima propunere de reformă a Fondului a fost primită favorabil de Parlament, dar respinsă de Consiliul de Miniştri.

Comisia Europeană a primit pe 4 aprilie o cerere din partea României pentru sprijin financiar de la Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) pentru a acoperi costurile de remediere a pagubelor provocate de fenomenele meteorologice extreme din ultima parte a iernii, evaluate de autoritățile de la București la 327,9 milioane de euro.

C.C.