România este pregătită să ofere Republicii Moldova prima tranșă de 60 de milioane de euro din creditul de 150 de milioane de euro, dar numai după ce Chișinăul va avea încheiat un acord la nivel tehnic cu FMI, a declarat miercuri noului ambasador al României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, într-un interviu pentru Radio Chișinău, potrivit Agerpres.
Ambasadorul român s-a declarat optimist în ceea ce privește capacitatea autorităților de la Chișinău de a negocia un nou acord de finanțare cu FMI, în așa fel încât să fie îndeplinite toate condițiile ca prima tranșă a împrumutului românesc în valoare de 60 de milioane de euro să fie livrată cât mai curând.
”Noi suntem pregătiți să livrăm prima tranșă a acestui credit de împrumut atunci când vor fi îndeplinite integral toate măsurile care au fost promise și care sunt foarte bine cunoscute la nivelul autorităților din Republica Moldova. În prezent, un singur element este esențial, existența unui acord la nivel tehnic cu FMI, dar răspunsul la această întrebare revine, totuși, autorităților de la Chișinău”, a afirmat Daniel Ioniță.
De asemenea, ambasadorul României a subliniat că Bucureștiul rămâne cel mai solid și mai onest partener al Chișinăului în parcursul său european, Republica Moldova reprezentând o prioritate strategică în acțiunea externă a statului român.
În ceea ce privește problema transnistreană, diplomatul a menționat că orice soluție a acestei probleme trebuie găsită ținându-se cont de suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în cadrul actualului format de negocieri 5+2.
T.S.