-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:12
No menu items!

România – trei zile de doliu național pentru prima dată în ultimii 15 ani

spot_img

După tragedia din clubul Colectiv, în care au murit 27 de persoane, iar 184 au fost rănite, Guvernul României a declarat doliu național pentru trei zile.

Este pentru prima dată în ultimii 15 ani când sunt instituite trei zile de doliu național. Am mai avut câte o zi de doliu național în iunie 2013, după accidentul rutier din Muntenegru, iar în trecut, la moartea Patriarhului Teoctist, la dispariția Papei Ioan Paul Al Doilea sau după atentatele din Statele Unite și din Spania.

De această dată, până luni inclusiv, instituțiile publice, locale și centrale, trebuie să arboreze drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ și de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, în porturi, în gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine, potrivit legii, și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.

În plus, legea obligă mass-media naționale să-și adapteze programele. Regulile mai spun că, în asemenea momente, se amână orice activitate culturală, sportivă ori politică. Este a șaptea oară în ultimii 15 ani când este declarat doliu național în România.

Zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie 2015 sunt declarate zile de doliu național pe teritoriul României în memoria persoanelor care și-au pierdut viața în incendiul produs vineri seara țntr-un club din București. În acest sens, Executivul a adoptat o Hotărâre în ședința convocată sâmbătă la prânz la Palatul Victoria.

Decizia privind declararea celor trei zile de doliu național pe teritoriul României a fost luată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României de către autoritățile și instituțiile publice.