3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024 - 20:07
No menu items!

România, surclasată de Bulgaria după venitul pe cap de locuitor

spot_img

Simeon Diankov

Ministrul bulgar al finanţelor Simeon Diankov a declarat după şedinţa parlamentului la care a fost adoptat proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2013, că Bulgaria a depăşit România după veniturile populaţiei.

“Dacă vă uitaţi în anul 1944 veţi vedea că veniturile bulgarilor erau egale cu cele ale grecilor. Bulgaria a rămas însă în urmă în anii 60 când a fost guvernată de comunişti, iar apoi şi de urmaşii lor, socialiştii. Acum vom avea nevoie de încă câţiva ani să recuperăm întârzierea faţă de Grecia, pentru că am depăşit deja România după veniturile pe cap de locuitor, iar apoi să recuperăm şi întârzierea faţă de celelalte state europene”, a precizat Simeon Diankov, adăugând că în acest sens se impune o politică consecutivă, precum cea garantată de bugetul de stat pentru anul 2013.

Următoarele țări care vor fi depăşite de Bulgaria după veniturile populaţiei vor fi Grecia, Portugalia şi Spania, dar și statele care nu au reușit să se reformeze, a evaluat ministrul bulgar.

Proiectul de buget de stat a fost adoptat cu 122 voturi pentru şi 60 împotrivă. În favoarea proiectului propus de guvern au votat parlamentarii din partidul GERB, de centru-dreapta, naţionaliştii de la Ataka şi mai mulţi deputaţi independenţi, iar împotrivă au votat socialiştii, reprezentanţii minorităţii turce şi opoziţia de dreapta.

Proiectul de buget presupune o creştere a Produsului Intern Brut de 1,2%, un deficit bugetar de 1,1 miliarde de leva, ceea ce este tot în jur de 1,2% din PIB. Totodată, proiectul prevede introducerea unui nou depozit asupra veniturilor din dobânzi bancare, care vor fi impozitate cu 10%.

Guvernul planifică majorarea salariului minim pe economie de la 145 euro, la aproximativ 155 euro,creșterea pensiilor cu 10%, majorarea salariilor militarilor cu 9%, a profesorilor cu 5%. În sectorul funcţionarilor publici salariile vor fi majorate doar în condițiile efectuării unor concedieri.