-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:06
No menu items!

România, sub semnul caniculei timp de patru zile

spot_img

România se va topi la peste 37 de grade Celsius. Ne așteaptă patru zile toride în toată țara.

Meteorologii au emis, joi, 8 august, o informare, potrivit căreia, până duminică, se vor înregistra temperaturi maxime care vor depăși frecvent 35 de grade C, iar în sudul țării valorile vor sări de 37 de grade C. Disconfortul termic va fi fi ridicat.

Potrivit ANM, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unităţi, în regiunile din jumătatea de sud a țării și pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

Cel mai mult vor suferi de căldură românii din sudul țării, urmând ca, până suminică, întreaga țară să fie sub semnul caniculei, avertizează meteorologii.

Temperaturile minime nocturne se vor situa, local, în jurul a 20 de grade C, mai ales în Câmpia Română, pe litoral și în Dealurile de Vest, mai anunță meteorologii.