-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:17
No menu items!

România și-a dat acordul pentru ca navele cu cereale să treacă prin canalele Chilia şi Bâstroe

spot_img

România a transmis Ucrainei consimţământul privind tranzitarea canalelor Chilia şi Bâstroe, a anunțat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe. 

”Ministerul Afacerilor Externe precizează că a transmis părţii ucrainene, pe canale diplomatice, acceptul în acest sens. Decizia autorităţilor române vine în contextul eforturilor ţării noastre de sprijinire a Ucrainei, în vederea reducerii consecinţelor agresiunii premeditate, ilegale şi nejustificate a Federaţiei Ruse asupra acestui stat”, a explicat instituţia.

Acordul părţii române pentru folosirea canalului Bâstroe în scopul tranzitării navelor cu încărcătură cerealieră are o natură excepţională, fiind avută în vedere importanţa diversificării şi fluidizării căilor de transport utilizate pentru exporturile ucrainene de cereale, conform MAE.

Odată cu acordul părţii române a fost subliniată, de asemenea, menţinerea poziţiei de principiu a României privind proiectul dezvoltării pentru navigaţie a canalului Bâstroe, precum şi necesitatea ca acesta să respecte prevederile dreptului internaţional aplicabil, inclusiv reglementările în materie de protecţie a mediului.

În acelaşi timp, partea română îşi menţine angajamentul de a continua să depună eforturi susţinute, în nume naţional şi în cadrul Uniunii Europene, pentru a facilita tranzitul şi exportul de cereale din Ucraina, inclusiv prin intermediul porturilor româneşti de la Dunăre şi Marea Neagră.

MAE subliniază, totodată, apelul constant al României în ceea ce priveşte consolidarea demersurilor de a mobiliza sprijinul international consistent pentru a crea un coridor de tranzit, inclusiv cu componentă maritimă, pentru transportul cereale ucrainene către ţări terţe, în contextul intensificării crizei alimentare generate de acţiunile Rusiei.

Explicațiile MAE vin după ce Ucraina a anunţat că nave încărcate cu cereale au început să traverseze Canalul Bâstroe.

                                                                                                                 Adina Silav