-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:20
No menu items!

România se prezintă ca destinație turistică în Olanda, la târgul de turism Vakantiebeurs din Utrecht

spot_img

România se va prezenta ca destinație turistică în Olanda, la cea de-a 47-a ediție a târgului de turism Vakantiebeurs care se va desfășura în perioada 10-15 ianuarie 2017, la Utrecht, potrivit Ministerului Turismului.

Târgul de la Utrecht este cel mai mare eveniment de profil din Benelux, atât din punct de vedere al suprafeței expoziționale, cât și al numărului de vizitatori și expozanți.

Printre cei peste 1.200 de expozanți, România este prezentă la ediția 2017 cu un stand național. Împreună cu oficiali din Ministerul Turismului, participă reprezentanți ai turoperatorilor din România, ai campingurilor olandeze și ai companiei aeriene TAROM.

Vakantiebeurs este un târg cu tradiție, la care România a participat din anii 1970 până în anul 2010. După o absență de 4 ani, România a reluat tradiția participării la acest târg în anul 2015. Anul acesta, standul României are 20 mp.

România poate atrage un flux semnificativ de turiști olandezi, pe o gamă largă de produse turistice, pornind de la ecoturism, turism activ, agroturism, până la sejururi pe litoral și Delta Dunării, circuite culturale și turism de afaceri, spun reprezentanții Ministerului Turismului.

În ultimii ani, România a fost inclusă în cataloagele a circa 25 de touroperatori olandezi.

T.S.