5.7 C
București
joi, 30 ianuarie 2025 - 6:40
No menu items!

„România Reală” cere acțiuni responsabile. Lideri politici și societatea civilă colaborează pentru un viitor durabil

spot_img

Palatul Parlamentului a găzduit, marți, conferința „România Reală – România Responsabilă”, organizată de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociația Inițiativa Ecologistă Europeană. Evenimentul a facilitat un dialog constructiv între lideri politici, antreprenori și reprezentanți ai societății civile, având ca scop identificarea soluțiilor pentru accelerarea dezvoltării sustenabile a țării.

Într-un context global marcat de instabilitate economică, tensiuni geopolitice și schimbări climatice, România trebuie să adopte politici responsabile care să răspundă acestor provocări și să asigure un viitor durabil. Conferința a abordat, printre altele, teme esențiale precum:
 
• Rolul responsabilității în deciziile politice și economice pentru interesul general.
• Sustenabilitatea ca motor al dezvoltării economice și sociale.
• Echitatea și importanța acesteia în reducerea inegalităților.
 
Printre participanți s-au numărat membri ai Guvernului, parlamentari, lideri locali, antreprenori, reprezentanți ai societății civile și jurnaliști.
 
„România Reală – România Responsabilă”, ca platformă de dialog, își propune să genereze idei și politici care să reflecte prioritățile României și să răspundă provocărilor globale.
 
Conferința a subliniat necesitatea unui efort comun, pornind de la ideea că responsabilitatea, sustenabilitatea și echitatea reprezintă fundamentul pentru dezvoltarea pe termen lung.
 
„România reală este cea a părinților care se luptă să-și crească copiii cu demnitate, a tinerilor talentați care pleacă în căutarea unui viitor mai bun, a bătrânilor uitați în sate depopulate. Este țara în care suferința și speranța coexistă, unde nedreptatea rănește sufletele celor cinstiți. România reală este strigătul mut al celor neauziți, dar și puterea noastră de a ne ridica împreună, de a vindeca rănile trecutului și de a construi un viitor în care nimeni să nu mai fie lăsat în urmă. Preocupați cu mize electorale și goana după funcții, cei mai mulți dintre politicieni au uitat de România Reală. Dar și-o vor aminti curând. Politica trebuie să lucreze pentru România Reală, nu România Reală pentru politică. Aceasta este ordinea firească a lucrurilor, nu-i așa?”, a spus Lavinia Șandru, moderatorul conferinței și președinte al Inițiativei Ecologiste Europene.
 
„La prima vedere sunt mai multe realități, mai multe Românii reale. Fiecare avem realitatea noastră. Și cred că, pentru a avea o Românie Responsabilă, trebuie să clădim. Și nu putem clădi fără să avem un sistem adecvat de Educație”, a punctat deputatul Bogdan Ciucă, președintele Comisiei Juridice, de disciplină și imunități.
 
„Suntem în România Reală, discutăm de responsabilitate, iar ținta este România Ideală. Fiecare are viziunea lui asupra acestui lucru, iar responsabilitatea noastră este să ducem aceste mesaje mai departe”, a afirmat Dan Constantin, jurnalist, vicepreședinte al UZPR.
 
„Este menirea noastră să îi conștientizăm pe semenii noștri să devină responsabili”, a adăugat Sorin Stanciu, președintele UZPR.
 
„România Reală este o Românie vie și frumoasă. Există o dinamică extraordinară a vieții, a familiei, a comunităților. Poate părea paradoxal, dar asta este România Reală”, a explicat Adrian Câciu, fost ministru de Finanțe și al Dezvoltării.
 
Moderator și realizator TV, fost secretar de stat, Simona Allice Man a vorbit despre provocările uriașe cu care se confruntă fermierii din România: „Există astăzi o disperare în rândul agricultorilor din România, după acea ordonanță-trenuleț. Oameni care au investit enorm în afacerile lor, văd astăzi cum se poate nărui tot. Sper să nu se întâmple acest lucru, să nu pierdem investițiile în agricultură, deoarece este un domeniu esențial pentru o Românie sustenabilă”.
 
„România Reală și România responsabilă încep de aici. De acum. Realul înseamnă să fii, să exiști. Realitatea suntem noi, iar provocarea este să răspundem ce facem noi în raport cu Dumnezeu, cu aproapele nostru, cu țara”, a spus avocatul Daniel Ionașcu.
 
Printre partenerii media ai evenimentului s-au numărat: Antena3 CNN, Canal 33, Jurnalul, DCNews, Ziua News, Gândul, Sursa Zilei, Cronica Română, Ultima Oră și Informația Verde.
 
De asemenea, conferința a fost susținută de Comisia Juridică de Disciplină și Imunități din Camera Deputaților, Univers. 
 
Raluca Dan