-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:24
No menu items!

România, pe locul 5 în UE la producția de cereale în 2016. Care este locul ocupat în rândul puterilor agricole

spot_img

Statele membre ale Uniunii Europene au produs în anul 2016 o cantitate de 301,8 milioane de tone de cereale (inclusiv orez), 21,76 milioane de tone provenind din România, care a fost depășită de Franța, cu 54,2 milioane de tone de cereale, Germania, cu 45,4 milioane de tone, Polonia, cu 29,8 milioane de tone, Spania, cu 24,1 milioane de tone, și Marea Britanie, cu 21,9 milioane de tone, arată datele publicate joi de Eurostat, citate de Agerpres.

România a devansat în 2016 Italia, care a avut o producție de cereale de 18,2 milioane de tone, și Ungaria, cu 16,6 milioane de tone.

Producția de cereale a UE a scăzut anul trecut cu 4,3% comparativ cu cea consemnată în 2015, de 315,2 milioane de tone. Chiar dacă Franța a rămas lider în UE, producția sa de cereale a coborât cu 25,4% comparativ cu 2015. Cele mai mari scăderi procentuale s-au înregistrat în Cipru (minus 88,2%), Estonia (minus 39,2%), Belgia (minus 28,9%) și Franța (minus 25,4%).

România face parte dintre cele câteva state membre UE în care producția de cereale a crescut în 2016, comparativ cu 2015, de la 19,33 milioane de tone până la 21,76 milioane de tone. Eurostat subliniază că producția de cereale este puternic influențată de condițiile meteo, iar 2016 pare să fi fost un an mai favorabil pentru statele membre din Europa Centrală și din sudul Europei și mai puțin favorabil pentru statele din zona nordică a continentului.

România a fost a opta putere agricolă a UE în 2016, cu 15,4 miliarde de euro sau 4% din totalul UE. Producția agricolă a Uniunii Europene a avut o valoare de 405 miliarde de euro în 2016, cu 2,8% mai mică decât în 2015. În cazul României, valoarea producției agricole a crescut ușor, cu 0,9%, în 2016 comparativ cu 2015, în principal ca urmare a unei creșteri cu 4,7% a valorii serviciilor agricole, în timp ce valoarea producției animale a scăzut cu 5%, iar cea a culturilor agricole a urcat cu 3,6%. În România, cerealele ocupă 60% din suprafața țării.

T.S.