7 C
București
marți, 24 decembrie 2024 - 20:03
No menu items!

România oprește plata contribuției la agenția ONU pentru refugiații din Palestina, după acuzațiile de implicare în atacul terorist al Hamas

spot_img

MAE anunţă luni, după ce 12 angajaţi ai Agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) au fost acuzaţi de implicare în atacurile Hamas din 7 octombrie, din Israel, mai multe state suspendându-şi finanţarea, că, până la finalizarea investigaţiei declanşate de ONU în acest caz, nu vor fi lansate proceduri pentru noi contribuţii voluntare către agenţie.

”MAE a luat notă cu maximă îngrijorare de recentele acuzaţii grave privind presupusa implicare a unor membri ai personalului Agenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii din Palestina în Orientul Apropiat – UNRWA – în atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului, de la 7 octombrie 2023. Aceste acuzaţii trebuie să facă obiectul unor investigaţii imediate şi aprofundate ale ONU. Salutăm reacţia rapidă a conducerii UNRWA de a rezilia cu efect imediat contractele persoanelor vizate şi ne exprimăm toată încrederea că investigaţiile demarate de ONU, aflate inclusiv în atenţia Secretarului General al organizaţiei, vor clarifica situaţia în cel mai scurt timp. Până la finalizarea investigaţiei, MAE nu va lansa proceduri pentru noi contribuţii voluntare către UNRWA”, transmite MAE.

MAE menționează că nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România, urmând a ne menţine coordonarea cu partenerii noştri, inclusiv la nivel european.

România a condamnat ferm, încă din primele momente, atacurile Hamas de la 7 octombrie 2023 împotriva Israelului, considerând inacceptabile actele teroriste, exprimând regretul pentru victimele înregistrate, condamnând luarea de ostatici şi făcând apel pentru eliberarea acestora.

”Toate aceste elemente sunt în deplină concordanţă cu poziţia consacrată, principială a României faţă de situaţia din Orientul Mijlociu şi Procesul de Pace din regiune, cu accent pe soluţia celor două state”, precizează Ministerul Afacerilor Externe.

Cea mai recentă hotărâre de Guvern referitoare la finanţarea UNRWA, prevede o contribuţie de 200.000 de euro.

Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a anunţat vineri că a deschis o anchetă în cazul mai multor angajaţi suspectaţi de implicare în atacurile din 7 octombrie din Israel comise de Hamas şi a precizat că a întrerupt colaborarea cu aceşti membri ai personalului.

„Autorităţile israeliene au furnizat UNRWA informaţii despre presupusa implicare a mai multor angajaţi ai UNRWA în atacurile oribile din Israel de la 7 octombrie”, a declarat Philippe Lazzarini, comisarul general al UNRWA.

Ca reacţie, SUA şi numeroase alte ţări au anunţat că suspendă temporar finanţarea UNRWA, după ce Israelul acuză 12 membri de implicare în atacul de la 7 octombrie.

                                                                                                      Adina Bucur Silav