2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:06
No menu items!

România nu va accepta o nouă evaluare pe subiectul Schengen

spot_img

MmMinistrul afacerilor interne, Carmen Dan, susține, după ce purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a acuzat că aderearea României la Schengen nu se află pe lista cu priorități ale PSD, ca acesta a interpretat declaratia din Comisia LIBE intr-o maniera eronata.

„Un răspuns pe înțelesul domnului Dancă. În general nu sunt atentă la declarațiile domnului purtător de cuvânt al PNL. Astăzi, însă, un titlu mi-a atras atenția – domnul purtător de cuvânt a interpretat declarația mea din Comisia LIBE într-un mod propriu și total eronat. Îl corectez pentru că nu aș vrea să poarte vorbele greșit mai departe:

1. Am spus că România nu va accepta o nouă evaluare pe subiectul Schengen și este firesc să fie așa, atât timp cât toate evaluările făcute la vremea lor au fost pozitive. Sau ar trebui să dăm motive unora să-și schimbe decizia?

2. Îndeplinirea aspectelor tehnice privind aderarea la Schengen sunt unanim acceptate de Statele Membre. Cui ar folosi reluarea evaluărilor? Eu zic că în niciun caz românilor.