-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:44
No menu items!

România nu poate trece la moneda euro. Raportul CE: Nu îndeplineşte niciunul dintre cele patru criterii

spot_img

România nu îndeplineşte niciunul dintre cele patru criterii necesare aderării la zona euro, fiind de altfel şi singurul dintre cele şapte state evaluate care face obiectul unei proceduri de deficit excesiv, rezultă din Raportul de convergenţă al Comisiei Europene, care stă la baza deciziei Consiliului UE referitoare la îndeplinirea de către un stat membru a condiţiilor necesare pentru aderarea la zona euro.

Concluzia este prezentată în Raportul de convergenţă din 2022, care evaluează progresele realizate de Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia în direcţia aderării la zona euro. Acestea sunt cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro.

Raportul CE semnalează, în special, că legislaţia din România nu este pe deplin compatibilă cu obligaţia de conformitate prevăzută la articolul 131 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), România nu îndeplineşte criteriul de stabilitate a preţurilor, pe cel privind finanţele publice, nu îndeplineşte criteriul cursului de schimb şi criteriul de convergenţă a ratelor dobânzii pe termen lung.

Croația, pregătită să adopte euro de la 1 ianuarie

Croaţia este pregătită să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2023, a anunţat în schimb Comisia, numărul statelor membre din zona euro ajungând la 20.

Potrivit concluziilor raportului, doar Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul referitor la stabilitatea preţurilor, Bulgaria şi Croaţia sunt cele două state membre care îndeplinesc criteriul cursului de schimb, Bulgaria, Republica Cehă, Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung, iar toate statele membre îndeplinesc criteriul privind finanţele publice, cu excepţia României, care este singurul stat membru care face obiectul unei proceduri de deficit excesiv.

Statele membre care adoptă moneda euro trebuie să fi atins un nivel înalt de convergenţă economică durabilă, care este examinat în raportul de convergenţă pe baza criteriilor de convergenţă. Aceste criterii (denumite şi „criteriile de la Maastricht”) sunt prevăzute la articolul 140 alineatul (1) din TFUE.

Durabilitatea este un aspect cheie în evaluarea criteriilor de la Maastricht, ceea ce înseamnă că progresele înregistrate în materie de convergenţă trebuie să fie bazate pe elemente structurale care le garantează durabilitatea şi nu pe factori temporari.

                                                                                                                    Adina Silav