1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:16
No menu items!

România nu mai are studenți! Ce planuri are ministrul Pricopie

spot_img

Șeful Educației spune că România ar trebui să își dubleze numărul de absolvenți de studii superioare, pentru a ne apropia măcar de media fixată la nivel european

Schimbări în învățământ: Din anul şcolar 2013/2014 vor fi evaluări naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, spune că în următorii ani România ar trebui să îşi dubleze numărul de absolvenţi de studii superioare, iar tinerii care termină liceul trebuie încurajaţi să meargă la facultate, astfel ca procentul acestora să ajungă la 26,7, pentru că „nu e fezabil mai mult”.

„Ar trebui să dublăm numărul de oameni pregătiţi cu studii superioare, să sprijinim instituţiile universitare dovedit serioase”, a afirmat Pricopie, citat de Mdiafax. Acesta s-a aflat, sămbătă dimineață, într-o vizită la Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad.

„Conform obiectivelor asumate de strategia Europa 2020, la nivel european media ar trebui să fie de 40% tineri cu vârsta între 30 şi 34 de ani, cu studii superioare. Pentru România este un obiectiv specific de 26,7%, pentru că nu e fezabil să ajungem la 40%. Dacă am fi ştiut să lucrăm în ultimii zece ani şi să investim solid în instituţiile de învăţământ superior, poate că era fezabil”, a declarat Pricopie.

El a adăugat că nu este de acord cu afirmaţia că sunt prea multe universităţi în România.

„Dacă am face un sondaj, probabil că 90% dintre români ar spune că sunt prea mulţi studenţi. Dar răspunsul este în raport cu ce se întâmpla în anii ’80, când numai nouă la sută dintre absolvenţii de liceu reuşeau să ajungă la universitate. Evident că astăzi, când ai 19 – 20 la sută, sunt mai mulţi”, a spus Pricopie.

Ministrul a adăugat că în Japonia şi Coreea de Sud procentul de tineri care finalizează studiile superioare este de 70 – 80%. Remus Pricopie se află la Arad pentru întâlniri cu profesorii din mediul universitar şi cu directorii de şcoli din mediul preuniversitar.

C.C.