1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:22
No menu items!

România modifică sprijinul acordat refugiaților ucraineni: 2.000 de lei timp de maximum 4 luni consecutiv

spot_img

Guvernul a anunțat, miercuri, modificarea sprijinului acordat refugiaților ucraineni, în sensul că programul 50/20 (50 lei pentru chiria lunară a fiecărui refugiat, respectiv 20 de lei pentru hrana zilnică a acestuia) va fi înlocuit de un ajutor financiar fix, de 2.000 de lei, acordat lunar timp de maximum patru luni consecutive.

”Sunt aproximativ 3,8 milioane de cetăţeni ucraineni care au trecut graniţele României de la debutul agresiunii militare ruse, în 24 februarie 2022, iar dintre aceştia peste 110.000 au rămas în ţara noastră şi au nevoie în continuare de sprijin şi de solidaritatea pe care poporul şi cetăţenii le manifestă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

El a arătat că ordonanţa oferă un cadru sustenabil pentru formele de sprijin pe care statul român le poate asigura. Dan Cărbunaru a spus că se modifică modul de acordare a sprijinului pe care statul îl acordă cetăţenilor care vin din zona conflictului armat din Ucraina, pentru a corela măsurile de sprijin financiar cu cele privind stimularea angajării refugiaţilor în câmpul muncii, cu înscrierea copiilor într-o formă de educaţie şi cu dobândirea unui statut legal în România, cel de protecţie temporară.

”Actul normativ stabileşte posibilitatea acordării unei sume forfetare lunare, pentru o sigură perioadă de maximum 4 luni consecutive, începând cu data de 1 mai 2023, în vederea acoperirii cheltuielilor cu hrana şi cazarea pe teritoriul României, pentru familiile dar şi pentru persoanele singure, beneficiare ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382. Cuantumul, condiţiile şi mecanismul de acordare a sumelor respective vor fi stabilite printr-o hotărâre de Guvern”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Sprijinul financiar, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, va fi acordat şi după îndeplinirea perioadei de 4 luni consecutive, până la sfârşitul anului 2023, pentru persoanele din categoriile vizate de actul normativ, în condiţii stabilite prin hotărâre a Guvernului.

În cazul cazării persoanelor aflate în alte locaţii, aceste sume forfetare pentru acoperirea cheltuielilor cu hrana şi cazarea vor fi decontate către unitatea care asigură cazarea, proporţional cu numărul de zile pentru care aceasta este asigurată, urmând ca decontarea să se facă din bugetul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi după caz, din bugetele/bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă. Cărbunaru a mai spus că suma forfetară urmează să fie acordată numai dacă şi în măsura în care beneficiarul face dovada încadrării în muncă, înscrierii minorilor la unităţi de învăţământ şi ca o formă de determinare a străinilor să contribuie participativ pe perioada cât se află pe teritoriul României.

”Până la acest moment, potrivit datelor existente REVISAL, sunt 5.007 străini proveniţi din zona de conflict armat din Ucraina care sunt încadraţi în muncă”, a arătat Cărbunaru, precizând că este cunoscut faptul că ţara noastră se confruntă cu un deficit al forţei de muncă şi a fost nevoie de un contingent de peste 100.000 de cetăţeni străini care să poată rezolva parţial nevoia de forţă de muncă în România.

                                                                                                                   Adina Silav