3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:27
No menu items!

România închide fermele de blănuri

spot_img

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege care interzice, începând cu data de 1 ianuarie 2027, creşterea şi uciderea speciilor de şinşila şi de nurcă în scopul obţinerii blănurilor şi comercializării lor.

„Prin excepţie, (…) creşterea, capturarea intenţionată, precum şi uciderea, în scopuri comerciale, a speciilor de şinşila şi de nurcă sunt interzise, începând cu data de 1 ianuarie 2027”, prevede actul normativ adoptat.

În raportul comisiilor de specialitate se motivează necesitatea existenţei unei perioade de tranziţie de doi ani, până în 2027, de aplicare a acestei prevederi pentru „a răspunde nevoii de predictibilitate economică, iar deţinătorii fermelor să aibă timp pentru a-şi lichida afacerile”. De asemenea, în acelaşi timp, angajaţii acestor ferme trebuie să aibă timp pentru găsirea altor locuri de muncă, se mai motivează în raport.

Acest sector este redus în România, existând doar două ferme de nurci americane şi mai puţin de 10 ferme de şinşile, față de 2013 când existau peste 100 de astfel de ferme.

La nivel european, peste 20 de țări au interzis deja fermele de animale pentru blănuri, iar unele state au impus reglementări stricte privind bunăstarea animalelor.

                                                                                                              Adina Bucur

FOTO: Wikipedia