3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 15:12
No menu items!

România împrumută 750 mil. € de la BM și mai urmează 1 mld. $. Pe ce se duc banii

spot_img

Creditul deja aprobat este destinat ”modernizării finanțelor publice și îmbunătățirii funcționării piețelor cheie”, parte a noii strategii de parteneriat cu statul român

euro2

În 22 mai 2014, Consiliul Directorilor Executivi ai Băncii Mondiale (BM) a aprobat Strategia de parteneriat de țară pentru România, pe perioada 2014-2017, și primul împrumut pentru politici de dezvoltare, în valoare de 750 de milioane de euro. Al doilea împrumut din această  serie, în valoare de aproximativ 1 miliard de dolari, se  va contracta în prima parte a anului 2015. 

Împrumutul de 750 de milioane de euro este acordat pe o perioadă de 18 ani, la o dobândă compusă din Euribor la 6 luni + o marjă variabilă, pe care BM o actualizează la fiecare 6 luni. În acest moment, marja este de 0,47%, ceea ce duce dobânda finală la 0,9% pe an.

Banca adaugă un comision inițial de 0,25% aplicat la suma împrumutului, pe care autoritățile sunt nevoite să-l plătească în avans. Creditul va fi rambursat într-o singură tranșă, la 15 mai 2032. Al doilea împrumut din această serie, în valoare de aproximativ 1 miliarde de dolari, va fi contractat în prima parte a anului viitor.

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD – parte a BM, n.r.) va utiliza o gamă variată de instrumente financiare şi o combinaţie de servicii de analiză şi de consultanţă. Corporaţia Financiară Internaţională (IFC) şi Agenţia de Garanţii şi Investiţii Multilaterale (MIGA) se vor concentra pe susţinerea eforturilor de dezvoltare a sectorului privat şi respectiv de sprijinire a întreprinderilor de stat din sectorul energetic”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

Potrivit instituției, împrumuturile de tip DPL (politici de dezvoltare) vor sprijini România în procesul de reformă economică şi vor conduce – printre altele – la atingerea obiectivelor de management al datoriei publice guvernamentale, extinzând maturitatea portofoliului de datorie publică, la un cost avantajos.

Însă contractarea împrumuturilor de tip DPL este condiţionată de îndeplinirea unor măsuri de reformă agreate cu Banca, asociate unor sectoare economice.

Măsurile de reformă specifice primei serii DPL se referă, în principal, la întărirea managementului datoriei publice, a eficienţei cheltuielilor publice (prin introducerea bugetelor pe programe bazate pe rezultate şi prioritizarea investiţiilor publice semnificative), îmbunătăţirea managementului şi performanţelor întreprinderilor de stat (prin întărirea rolului statului în calitate de acţionar) şi îmbunătăţirea funcţionării pieţei de energie şi a pieţei de capital, precum şi măsuri privind cadastrul şi proprietatea imobiliară.

Aceleași angajamente au fost asumate de autorități şi în cadrul pachetului curent de finanţare multilaterală de tip preventiv încheiat cu FMI şi UE.

Sumele împrumutului vor fi disponibilizate de bancă, la cererea MFP, după ratificarea acestuia conform legislaţiei române în vigoare. ”Fondurile vor fi utilizate pentru finanţarea  deficitului bugetului de stat şi refinanţarea datoriei publice guvernamentale conform legislatiei  privind datoria publică”, se mai arată în comunicatul MFP.

Cosmina Croitoru