-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:55
No menu items!

„România Educată” a lui Klaus Iohannis, amânată până în 2023

spot_img

Programul de guvernare al cabinetului Ciucă, depus sâmbătă în Parlament, prevede adoptarea pachetului legislativ pentru implementarea proiectului “România Educată” în 2023.

După ce noua legislație care să pună în aplicare programul “România Educată” a fost amânată deja pentru 2022, liberalii au stabilit un nou termen pentru implementarea acesteia, trimestrul 3 din 2023.

Programul de guvernare prevede separat o serie de măsuri care fuseseră asociate cu România Educată, precum investiții prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență privind învățământul timpuriu și preșcolar, învățământul profesional sau măsuri pentru combaterea abandonului școlar. Tot separat sunt prevăzute și măsuri privind digitalizarea în educație, care fuseseră obiectul unei strategii dedicate, adoptate anul trecut, dar care fuseseră preluate sumar în același program “România Educată”.

Dacă va fi adoptat în 2023, programul “România Educată” va deveni realitate cu un an înainte să expire cel de-al doilea mandat al președintelui Klaus Iohannis, care a declarat acest program “proiect național” încă din primul său mandat, care a început în 2014. 

Marile noutăți ale proiectului “România Educată”, la care ține atât de mult președintele Iohannis, sunt, de fapt, o întoarcere în timp. Practic, sistemul anulează zecile de opțiuni pe care le au acum elevii care susțin examenul de Capacitate și care pot bifa, în funcție de medie, peste 100 de licee la care pot intra, în ordinea notelor.

                                                                                                                  Adina Silav