-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:54
No menu items!

România cere Ucrainei banii pe construirea Combinatului de la Krivoi Rog

spot_img

România cere Ucrainei banii pe construirea Combinatului de la Krivoi Rog

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întîlnit marți, la Kiev, cu autoritățile ucrainene pentru reglementarea problemelor legate de construirea Combinatului de îmbogăţire a minereurilor acide de la Krivoi Rog (CIM Krivoi-Rog).

Redeschiderea negocierilor cu partea ucraineană pentru recuperarea cheltuielilor făcute de România la construirea CIM Krivoi-Rog a fost decisă de Guvern la mijlocul lunii iunie, fiind prima dată după 1994 când discuțiile se reiau la acest nivel.

Cele două părți au analizat situaţia actuală a combinatului și caută variante reciproc acceptabile pentru rezolvarea situației Combinatului, pornind de la prevederile Protocolului între Guvernul României și Guvernul Ucrainei privind continuarea colaborării la construirea CIM Krivoi-Rog, semnat la Kiev, în mai 1994.

Delegația română le-a cerut autorităților ucrainene ca în cadrul Comisiei Mixte, ce va avea loc în această toamnă la București, să exprime un punct de vedere clar privind poziția Ucrainei față de CIM Krivoi Rog. România a mai cerut elaborarea unui document interstatal, care să reglementeze aspecte ale colaborării la construirea combinatului și care să confirme încheierea problematicii.

”România şi-a îndeplinit cu bună credinţă obligaţiile rezultate din Protocolul din 1994, până în momentul intreruperii lucrărilor la Combinat, intervenite din motive independente de voinţa sa, solicitând, în acest context trecerea de la etapa de consultări la etapa de negocieri”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Partea română a predat părții ucrainene situația cheltuielilor făcute de antreprenorii români, confirmate de beneficiarul ucrainean, și situaţia soldurilor conturilor bancare pentru acest obiectiv.

”Părțile au în vedere faptul că soluțiile propuse pentru această problemă pot necesita, conform legislației interne a părților, adoptarea unor acte normative corespunzătoare de către guvernele sau parlamentele părților”, se mai precizează în comunicatul ministerului.

De asemenea, s-a convenit ca până la întrunirea Comisiei interguvernamentale să se analizeze în detaliu, la nivel de experți,  variantele de închidere a diferendului CIM Krivoi Rog.

Înainte de 1989, aproximativ 800 de milionane de dolari au fost investite în construcția combinatului minier. Lucrările au început în 1983, la inițiativa Uniunii Sovietice, însă acestea nu au fost finalizate, iar, după dezmembrarea URSS, România a primit 27% din acțiuni, în timp ce Ucraina s-a ales cu 56,8%, iar Slovacia cu 18,2%.

C.C.