1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:27
No menu items!

România, cea mai mare creştere lunară a producţiei în construcţii din UE

spot_img

România, cea mai mare creştere lunară a producţiei în construcţii din UE

România a înregistrat, în luna februarie a acestui an, cea mai mare creştere a producţiei în construcţii din Uniunea Europeană (UE), în condiţiile în care acest sector a scăzut, pe media blocului comunitar, cu 0,4% faţă de prima lună a anului. Cu toate acestea, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, România a marcat o scădere a sectorului construcţiilor, respectiv a şasea contracţie din rândul statelor care au publicat date (14 state din 27).

Faţă de prima lună a acestui an, în România s-a construit cu 5% mai mult în luna februarie, acesta fiind cel mai mare avans lunar din UE. România a fost urmată de Slovacia, cu o creştere de 4.1%, şi de Suedia, cu 3,4%. Pe de altă parte, cele mai mari scăderi ale producţiei în construcţii s-au înregistrat în Polonia, de -3%, Germania, cu -2,7%, şi în Portugalia (-0,8%).

Per ansamblul Uniunii, producţia industrială a scăzut în trei state, a rămas stabilă în Spania şi a crescut în zece ţări, astfel că media UE este pe o scădere de 0,4%. În zona euro, sectorul construcţiilor a scăzut, în februarie faţă de ianuarie, cu 0,8%.

Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, producţia în sectorul construcţiilor din România a scăzut cu 4,3%, aceasta fiind a şasea scădere din UE. Cele mai mari contracţii s-au înregistrat în Portugalia (-20,9%), Polonia (-13%), Slovenia (-11,3%), Marea Britanie (-6,9%) şi Spania (-4,5%).

România a înregistrat, în februarie, prima creştere lunară a producţiei în construcţii de după noiembrie 2012. În privinţa evoluţiei anuale, ultimul avans al sectorului faţă de luna corespunzătoare a anului precedent s-a înregistrat tot în luna noiembrie a anului trecut, respectiv 2,3%.

Cosmina Croitoru