O delegaţie a ONU se află, în aceste zile, în România, pentru a evalua condiţiile de detenţie din mai multe penitenciare şi centre de arest preventiv, ţara noastră fiind atenţionată de CEDO că riscă o decizie pilot pentru condiţiile de detenţie, au spus presei surse oficiale.
La începutul lunii martie, ministrul justiţiei, Raluca Prună, declara că România ar putea fi obligată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, printr-o decizie pilot, să plătească aproximativ 80 de milioane de euro pe an amenzi din cauza condițiilor în care stau deținuții. Ea a explicat că România pierde procese pe bandă rulantă la CEDO privind condiţiile de detenţie. Numai în anul 2015 a fost obligată să plătească 460.000 de euro, în urma plângerilor soluţionate de CEDO.
Condiţiile din detenţie sunt inumane, deşi cheltuielile sunt de la an la an sunt din ce în ce mai mari. Bugetul ANP în 2015 a fost de 1.031.773 mii lei. Însă, urmărind rapoartele ANP, observam că aproape 70% din acest buget, respectiv 766.734 lei, reprezintă cheltuieli de personal.
Din cei 3.034 lei care se aloca, pe lună, unui deţinut, după plată CASS, a personalului, a cheltuielilor curente de funcţionare, reiese că, lunar, costul unui deţinut este de 880 lei. „Avem precedentul Italiei, iar CEDO a obligat statul italian să plătească 8 euro pe zi pentru fiecare zi de detenţie, pentru toate persoanele aflate în condamnare, de la data la care au intrat în condamnare şi, inclusiv, retroactiv. Asta înseamnă că statul italian plăteşte 78 de milioane de euro pe an (…) Pentru România, şi dacă nu vor fi 8 euro pe zi, şi dacă spunem 4 euro pe zi, din calculele pe care noi le-am făcut, funcţie de populaţia aflată în detenţie, în jur de 28.000 de persoane, în funcţie de pedepsele pe care le au de executat estimările noastre sunt că tot cam aşa, în jur de 80 de milioane de euro ar avea statul român de plătit”, a declarat Raluca Prună, în faţa Comisiei de abuzuri din Camera Deputaţilor.
Comitetul Consiliului Europei la nivel Ministerial a recomandat statelor care se confruntă cu supraaglomerarea în penitenciare sau creşterea numărului de deţinuţi să utilizeze pedeapsa încarcerării ca ultimă variantă de reeducare şi să folosească mai mult pedepsele complementare, cum ar fi munca în folosul comunităţii, arestul la domiciliu, controlul judiciar sau altele, în funcţie de legislaţie.
Specialiştii europeni spun că accentul trebuie pus pe repararea faptei – infractorul trebuie obligat, că principala pedeapsa, la restituirea prejudiciului, şi nu la privarea de libertate. Astfel, în loc să fie trimişi după gratii pe banii contribualilului, aceştia ar trebui obligaţi să repare prejudiciile create statului sau victimei.
Potrivit normelor CPT (The European Committee for the Prevention of Torture and Inhuman or Degrading Treatment or Punishment), investirea de sume considerabile în infrastructura penitenciarelor nu constituie o soluţie.
Andrei Tudor