-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:46
No menu items!

România, alături de marile puteri din UE, în cazul dosarelor Panama

spot_img

România s-a alăturat declarației inițiate de Franța, Germania, Spania, Italia și Marea Britanie pentru realizarea schimbului de informații privind acționariatul companiilor, trusturilor sau al altor entități relevante pentru administrațiile fiscale și alte instituții implicate în dosarele Panama, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanțe.

Tema a fost discutată vineri, la Amsterdam, în cadrul ECOFIN – reuniune a miniștrilor de finanțe din statele UE, la care au participat ministrul Finanțelor Anca Dragu și secretarul de stat Gabriel Biriș.

„Am fost primul stat care s-a alăturat inițiativei G5, aceasta reprezentând un instrument util în creșterea transparenței și combaterii evaziunii fiscale. Am considerat ca este necesară coordonarea acțiunilor tuturor administrațiilor fiscale ale statelor membre pentru analizarea și valorificarea datelor legate de tranzacțiile derulate de persoane fizice și juridice din Uniunea Europeană cu jurisdicțiile off-shore. Mecanismul de schimb automat de informații deja existent la nivel european poate fi utilizat pentru toate datele care pot proveni din analiza dosarului Panama”, a declarat Anca Dragu.

În cadrul întâlnirii ECOFIN, toate statele membre s-au alăturat declarației celor cinci țări. Pe agenda reuniunii s-au mai aflat teme legate Bugetul Uniunii Europene, consolidarea Uniunii Bancare, Sustenabilitatea Economică și Frauda în domeniul TVA.

Prin proiectul de investigații jurnalistice #PanamaPapers, coordonat de International Consortium of Investigative Journalists și publicația germană Süddeutsche Zeitung, au fost scoase la suprafață informații financiare provenind din 11,5 milioane de documente de la o firmă de avocatură din Panama. Acestea au în centru politicieni de top, staruri sportive și infractori care și-au ascuns banii folosind paradisuri fiscale offshore. 

V.B.