2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 21:24
No menu items!

România a trimis echipamente medicale de urgenţă, alături de alte patru state europene, în Ucraina

spot_img

Uniunea Europeană a trimis echipament medical de urgenţă în Ucraina la solicitarea Kievului, a informat sâmbătă Comisia Europeană, transmite Reuters. Cererea a fost formulată de Ucraina marţi, pe fondul temerilor în creştere legate de o invazie iminentă din partea Rusiei.

Deocamdată, ajutoarele de urgenţă provin din Franţa, România, Slovenia, Irlanda şi Austria, a precizat Comisia.

Franţa a trimis un spital de campanie, medicamente şi sute de corturi, pături, saci de dormit. Asistenţă suplimentară, inclusiv echipamente medicale şi generatoare electrice, a fost furnizată de celelalte ţări.

În zilele următoare sunt aşteptate şi alte ajutoare.

“În urma unei cereri a guvernului Ucrainei pentru asistenţă de urgenţă din cauza ameninţării de continuare a escaladării, Comisia Europeană coordonează livrarea de provizii esenţiale în sprijinul populaţiei civile”, a indicat executivul UE într-un comunicat.

                                                                                                                   Adina Silav