1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:53
No menu items!

România a semnat la Bruxelles un acord decisiv pentru Uniunea Bancară

spot_img

Mecanismul de rezoluție ar putea fi operațional din 2016

consiliu UE

Reprezentanții statelor membre UE, cu excepția Marii Britanii și Suediei, au semnat miercuri la Bruxelles un acord pentru înființarea Mecanismului Unic de Rezoluție (MUR), un pas decisiv pentru înființarea Uniunii Bancare, după ce, anul trecut, s-a ajuns la un acord pentru înființarea Mecanismului Unic de Supraveghere (MUS).

Scopul final este controlul și evitarea crizelor bancare din Zona Euro. Statele din afara Zonei Euro, cum este și cazul României, pot participa în acest proiect de integrare.

”Reprezentanți ai 26 de state membre au semnat astăzi un acord inter-guvernmental pentru transferul și punerea la comun a contribuțiilor în Fondul Unic de Rezoluție (single resolution fund), care va fi înființat ca parte a Uniunii Bancare”, potrivit unuii comunicat al Consiliului EcoFin.

Fondul va fi finanțat în întregime prin contribuțiile băncilor, va fi operațional în opt ani și va avea o valoare de aproximativ 55 de miliarde de euro (minimum 1% din valoarea depozitelor garantate).

MUR are ca obiectiv evitarea situației în care băncile aflate în derivă sunt salvate cu banii plătitorilor de taxe (bail-out), urmând a se folosi fonduri ale acționarilor și creditorilor (bail-in).

Semnatarii acordului s-au angajat să grăbească procesul de ratificare, astfel încât MUR să fie operațional de la 1 ianuarie 2016.

Directiva referitoare la redresarea și rezoluția băncilor le va oferi autorităților naționale puteri și instrumente comune pentru a preveni crizele bancare și pentru a lichida într-un mod ordonat (rezoluție – n.r.) o bancă, în cazul falimentului, în paralel cu păstrarea operațiunilor bancare esențiale și cu minimalizarea expunerii la pierderi a plătitorilor de taxe.

Citește aici un material complet despre cum va funcționa Uniunea Bancară.

Vlad Bârleanu