1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:42
No menu items!

România a fost inclusă pe lista New York Times de destinații de vacanță în vreme de pandemie

spot_img

În campania de promovare a destinațiilor de vacanță care merită vizitate, chiar și în timp de pandemie, The New York Times, a inclus România în cele 52 de sugestii.

Unul dintre cititorii ziarului, care avea origini basarabene dar nu fusese în țara noastră, a scris despre frumusețile pe care le-a putut admira în Bucovina și în Maramureș: „Drumurile noroioase, dealurile ondulate, fermele, fânurile și căruțele trase de cai arătau un mod de viață dispărut. Pe marginea drumului românii vindeau niște cazane de alamă pentru a face țuică de prune”, a scris Ivan Stoler. 

Alți cititori au recomandat insula Andros, din Grecia, Insulele Mariane de Nord, Ispahan (Esfahān) din Iran sau Llanos din Columbia, unde „anacondele, maimuțele urlătoare, capibarele și crocodilii trăiesc alături de fermieri”. Un loc care îți va atinge cele mai adânci locuri ale sufletului, după cum spune Catherine Litten, este Siwa, Egipt. Lista continuă cu destinații precum Dakar (Senegal), biserica St James the Less din Anglia, muntele Nanda Devi din India sau traseul Laugavegur din Islanda.