6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:14
No menu items!

România a avut cea mai mare creștere a producției industriale din UE în luna octombrie

spot_img

Economia a crescut cu 1,8% în prima jumătate a anului. Industria a fost motorul!

Producția industrială a crescut cu 0,2% în zona euro și cu 0,8% în Uniunea Europeană, în luna octombrie 2013, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, cel mai semnificativ avans din rândul statelor membre UE fiind înregistrat în România (10,2%), arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

România se situează de asemenea în rândul țărilor UE care au înregistrat cea mai mare creștere a producției industriale în luna octombrie 2013, comparativ cu luna septembrie 2013. Cea mai mare creștere lunară a fost înregistrată de Lituania (2,2%), urmată de Danemarca (1,8%), România și Cehia, ambele cu o creștere de 1,7%.

În schimb, în zona euro producția industrială a înregistrat o scădere surprinzătoare cu 1,1%, în luna octombrie 2013, comparativ cu luna septembrie 2013. Aceasta este cea mai mare scădere lunară înregistrată după luna septembrie a anului trecut și de asemenea contrazice așteptările analiștilor care mizau pe o creștere de 0,3%. În Uniunea Europeană, producția industrială a înregistrat o scădere lunară de 0,7%.

Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în luna octombrie 2013, producția industrială (serie brută) a crescut față de luna precedentă cu 7,2%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 1,6%.

În luna octombrie 2013, producția industrială (serie brută) a crescut cu 10,6% față de luna corespunzătoare din anul precedent, susținută de creșterea industriei prelucrătoare (+11,2%) și producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+11,1%).

Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a crescut cu 9,9%, datorită creșterii producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+10,8%) și a industriei prelucrătoare (+9,5%).

C.C.