Jumătate din cele mai puternice puncte energetice ale planetei sunt în țara noastră
15 puncte energetice majore ale Planetei sunt dispuse sub forma unei spirale al cărei capăt se află în România, fiecare din cele 7 puncte având un corespondent în istoria veche a acestor locuri.
1. Triunghiul divin Omu-Babele-Sfinxul
Cel mai cunoscut triunghi energetic în România are şi o putere incalculabilă, conform relatărilor periodice despre conuri de lumină alb-laptoasă, care par că se rotesc ca un vortex de nori, amplificând percepţia extrasenzorială. Specialişti citaţi de sfinx777.wordpress.com susţin că semnalele radio ce vin dinspre interiorul muntelui se amplifică în acele perioade.
2. Bucegi – Vârful Doamnei – Gura de Rai
Tot în Bucegi există o zonă de un kilometru pătrat în care organismul uman nu resimte oboseala, iar funcţiile fizico-chimice se revigorează brusc. Demonstraţia a fost făcută experimental, în 1999, de un institut de cercetări particular din Bucureşti, care fusese angajat de o firmă străină să studieze subteranul. E vorba despre o pantă pe care se manifestă o anomalie magnetică atipică – o adevărată „Gură de Rai”, aşa cum este descrisă în mitologia autohtonă. Pe lângă simbolismul conceptului pe care îl învaţă şi copiii de şcoala generală, „Gurii de Rai” i s-a adaugat şi o imagine fizică, concretă, un loc cu o suprafaţă de aproximativ un kilometru pătrat, cu efecte terapeutice excepţionale
Institutul particular de cercetare se numeşte “Terra” şi a fost angajat de o firma româno-franceză să studieze o zonă din apropierea Peşterii Ialomicioara, în scopul construirii unui complex hotelier. La studiu au participat specialişti din mai multe domenii, în special fizicieni şi geofizicieni, cercetările fiind făcute cu aparatură de geodetecţie.
După mai multe zile de urcat şi coborât pe acele coclauri pentru sondaje, geofizicianul Dumitru Stănică, unul dintre membrii echipei, a descoperit ceva senzational în preajma vârfului Doamnei: ajuns într-un anume loc, i-a dispărut oboseala. „Ne-am speriat când ne-a strigat alertat, nu ştiam ce s-a întâmplat. Evident că am privit cu neîncredere fenomenul, dar am constatat, pe propria noastra piele, ca el este real. Abia apoi am demarat investigatiile asupra acestui loc”, spune Vasile Rudan, coordonatorul echipei. Aceştia au verificat ulterior toţi versanţii din zonă, fără să resimtăacelaşi efect, apoi au adus un medic care a verificat tensiunea fiecăruia dintre cei care urcau panta. Concluzia ş8a fost că numai în acea zonă, deşi urcuşul se face pe o pantă abruptă, ritmul cardiac îşi revine uluitor de repede. Aceeaşi echipă a testat ulterior zona prin magnetometrie diferenţială, respectiv radiografierea subsolului cu aparate de tip Partington, care pot măsura, printre altele, magnetismul Pământului, fiind depistată o anomalie magnetică atipică.
„Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialiştii din domeniu apar în rupturile de falii, în reflexii ale scoarţei terestre sau în alte asemenea fenomene geologice care se inregistrează într-o formă atipică pe diagrame. Aici e vorba însă despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stanică, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a ştiut să-l interpreteze. În acel moment am făcut legătura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp şi care se manifestă printr-o emisie de radiaţii patogene, încă rămase cu o origine necunoscută”, a afirmat Vasile Rudan.
3. Peştera „fără capăt” Polovragi
În alt loc geoenergetic este Polovragi, Târgu Jiu, acolo unde se crede ca Zamolxis îi învăţa pe vraci tehnici de tămăduire a sufletului şi trupului (poli-vraci). Bioenergoterapeuţii consideră Polovragiul cel mai bun loc pentru tonifierea generală a organismului.
Pestera Polovragi a fost modelată de apele Olteţului în banda de calcare jurasice din sudul munţilor Parâng şi Căpăţânii, lată de 1-1,5 km, aici avându-şi obarşia şi un izvor carstic ce apare, în chei, chiar în dreptul portalului peşterii. Se spune că aici, vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuințată în popor ca remediu împotriva bolilor. Este posibil ca denumirea localității și implicit a peșterii și mănăstirii, să fie de origine dacică, cuprinzând în sine o criptogramă nedescifrată încă, despre vreo concepție a strămoșilor noștri referitoare la credința lor religioasă sau la practicile medicale atât de răspândite în viața lor. Această legendă este consemnată și de Alexandru Vlahuță în „România Pitorească”, 1901, prin descrierea zeului protector Zamolxe care îndemna poporul dac la luptă, pentru apărarea gliei strămoșești împotriva cotropitorilor, iar „stropii ce se preling și picură și azi din steiurile acestea sunt lacrimile lui”, care deplâng soarta poporului dac cucerit de romani.
Cei 800 de metri de galerie vizitabilă (din cei peste 10 kilometri cartați de speologi din amonte către aval) reprezintă marea vărsare, iar poarta turistică este avalul, ceea ce explică dimensiunile impresionante de la intrare și, totodată, necesitatea opririi vizitării începând cu porțiunea inaccesibilă publicului larg. Primul sector al galeriei (aproximativ 400 m de la intrare) prezintă o încărcătură emoțională de excepție deoarece, fiind cea mai accesibilă porțiune, a fost de-a lungul timpului un refugiu al localnicilor: daci, vraci, călugări, fiecare având marcat cel puțin câte un simbol distinct. Astfel, Scaunului lui Zalmoxe îi corespunde la suprafață, după cca. 350 metri copertă de roci, fosta cetate dacică „Cetățuia”, cuptoarelor de ardere a plantei polvraga le corespunde rădăcina uriașă a plantei dispărute dar împietrită în tavanul peșterii drept mărturie, iar locul ascezei călugărilor ( 1505-1968) este marcat de o pictură realizată de către un călugăr, în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morții. Cronologia istorică se încheie cu Izvorul Speranțelor, un gur care nu seacă niciodată, din spatele căruia ne „privește” Maica Domnului cu Pruncul în brațe, poate cea de la mănăstirea vecină, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
4. Panteonul de la Căscioarele
Cercetătorul Gheorghe Şerbana indică o alta zonă a „urieşilor”, Panteonul de la Căscioarele, o vatră primară a civilizaţiei. “La Căscioarele a început Istoria, care se trage de la Istru!”, susţine acesta. „Aici a existat o minunată civilizaţie a zeilor tatani ai omenirii. Aici au fost găsite necropole de urieşi şi pietre cu inscriptii ciudate, cu linii ce parcă delimitează zone numai de străvechi ştiute. Cu aparatura moderna se poate constata o zonă geoenergetică deosebită şi o acustică nemaipomenită. Cine doarme noaptea aici, în zona Panteonului de la Căscioarele, aude clar şi Soaptele oamenilor de pe malul celalalt al Bălţii Izvorului Cătălui”, afirmă Şerbana.
La Căscioarele au fost descoperite două uimitoare coloane rotunde din ceramică, goale pe interior, având o înaltime de 2,30 de metri şi un diametru de 0,50 metri, aflate în interiorul unei construcţii de 72 de metri pătrati, compusă din două camere cu pereţi ornaţi cu figuri serpentiforme şi semicercuri, pe un fond ocru. Coloanele erau pictate şi ele cu serpentine, în ocru. Datarea Panteonului de la Căscioarele, făcută de arheologi români, indică 4.500 î.e.n. Specialista Maria Gimbuţaş îl datează la 5.300 î.e.n. Tot aici s-au găsit modelele din teracotă ale sanctuarelor, care prezintă un rafinament arhitectonic pe care templele elene îl vor atinge după mii de ani, iar civilizaţia sumeriană, considerată de istoria modială cea mai veche… abia după alte 2 milenii. Coloanele nu aveau funcţionalitate arhitectonică, ci reprezentau „tatana lumii”, după cum se exprimă ţăranii şi astăzi – adică Axa Divinităţii cu lumea.
5. Şimleul Silvaniei – Sălaj – Dacidava
Dincolo de legende şi percepţii extrasenzoriale, Șimleul Silvaniei a captat atenţia arheologilor ca urmare a descoperirii unei cantităţi uriaşe de tazaure, cu o valoare inestimabilă, mai ales că niciunul nu se află în posesia autorităţilor române, neputând fi explorate sau popularizate suficient. Primul tezaur a fost descoperit în vara lui 1797 de către doi copii valahi, care au găsit, în timp ce se aflau la păscut, nici mai puțin decât peste 2 kilograme de bijuterii de aur. Întregul tezaur, format din 13 verigi plate de aur, 11 verigi granulate de aur, o cataramă de centură, un inel circular de aur, un medalion cu decor geometric, un capăt de brățară în formă de cap de șarpe, un mare lanț colier de aur masiv cu pandantive și 15 medalioane cu eficii de împărați romani – a ajuns în colecțiile Muzeului Kunsthistorisches din Viena. Al doilea tezaur a fost descoperit de un ţăran, în 1889, pe coasta dealului Măgura, coasta dealului Măgura, şi ar reprezenta o completare a primului tezaur. Acesta cuprinde 10 perechi de fibule de aur, 1 fibulă singură, 3 vase semisferice de aur și 8 bucăți de fragmente de fibulă, toate aflate în custodia Muzeului Național Maghiar (Magyar Nemzeti Músem) din Budapesta. Ultimul tezaur a fost descoperit de doi băieţi în aprilie1986 de către doi copii, pe un versant numit de localnici „Deluț”. Cei doi frați au dat de trei brățări, o fibulă și un lanț – toate de argint și de factură dacică și de 552 monede de argint – drahme. Acest al treilea tezaur ar fi rămas în țară și după ce inițial i s-a pierdut urma, iar reprezentanții Muzeului Județean de istorie și Artă Zalău susţin că încearcă să-l recupereze.
6. Munţii Rarău – Câmpulung Moldovenesc
Mai multe surse afirmă că în zona de referinţă Rarău– Pietrele Doamnei –Giumalău activează un uriaş vortex prin care se fac infuzii vibraţionale, unii iniţiaţi considerând că este locul cel mai potrivit pentru atingerea unor înalte stări de conştiinţă. Dincolo de ezoterimsul relatărilor numeroşilor turişti spirituali care frecventează zona, tehnicienii susţin că un efect important asupra organismului uman l-ar putea avea chiar compoziţia şisturilor cristalne (cloritice, sericitice, cuarţite, porfiroide, calcare cristaline şi gnaisuri oculare).
Dincolo de legende şi relatări ezoterice, „Pietrele Doamnei” sunt cât se poate de reale, înalte de 70 de metri şi situate la altitudinea de 1634 de metri, în Munţii Rarău. Vârful cel mai înalt atinge altitudinea de 1.651 de metri. Este o rezervatie naturală mixtă de 933 hectare şi este, în acelaşi timp, Sit Natura 2000. Zona este importantă datorită bogăţiei vegetaţiei endemice. Primele cercetări geologice au fost întreprinse de geologii austrieci C. M. Paul (1876), V. Uhilg (1903), V. Volz (1903) și de cercetătorii români Th. Kräuter (1929), M. Ilie (1957), I. Turculeț (1963), Gr. Popescu și D. Patrulius (1964). Ei au descoperit că zona este formată din calcare cu încrustaţii de corali, amoniţi, alge marine şi alte elemente ce formau recife acum mai bine de 140 de milioane de ani. Dintre acestea, se disting fosilele din genurile Requenia și Matheronia. În cretacic, teritoriul era acoperit de ape marine. Odată cu mişcările tectonice, apa s-a retras, iar recifele au fost ridicate la suprafaţă.
7. Sarmisegetuza – oraşul subteran predacic
Surse neoficiale transformate în adevărate legende contemporane preluate pe sute de bloguri susţin că la începutul anilor ‘90, subsolul din zona Grădiştei ar fi fost scanat de un satelit rusesc. Un dosar al acestor descoperiri ar fi fost întocmit la Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi la Ministerul Culturii de atunci, care au decis efectuarea unor cercetari. Concluzia era una şocantă: fortificaţiile din zona Gradişte nu erau doar cetăţi dispuse pe culmile munţilor din jur, ci un imens ansamblu de 200 km pătraţi, foarte compact, care cuprindea o aşezare militară, una civilă montană, cu mai multe nuclee. Pe o suprafata de doi kilometri pătraţi, la o adâncime de 8 metri, s-ar afla chiar o aşezare subteranaă. În 2001, generalul de divizie în retragere, Vasile Dragomir, care susţinea că făcuse parte din echipa de cercetători, declara pentru un ziar central ca în zona Vârtoape fuseseră detectate, pe o suprafata de 4 km pătraţi, 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum şi incinte paralelipipedice, modificate de mâna omului, care comunicau între ele, dar şi cu platoul de deasupra prin drumuri antice. De la aceste incinte ar pleca mai multe tuneluri spre munţii din apropiere, unele, prăbuşite parţial, unul ajungând chiar la sanctuarele de la Sarmizegetusa Regia, unde au fost de asemenea detectate incinte subterane. Aceeaşi sursă dă drept certă informaţia conform căreia sub acelaşi platou s-ar afla trei piramide îngropate.
Sarmisegetuza este în prezent un platou abandonat de autorităţile publice, lipsit de informaţii turistice, ultimele studii pluridisciplinare oficiale desfăşurându-se în zonă în anii 80. Din punct de vedere arheologic, jurnaliştii specializaţi în acest subiect susţin că nu a fost explorată nici 10% din suprafaţa de interes, mai ales că spaţiul este considerat rezervaţie naturală, fiind interzisă cu desăvârşire orice excavaţie în zonă.
Mii de turişti ezoterişti vizitează anual celebra roată de andezid, urmele sanctuarelor arhaice şi celebrul „calendar” – în realitate un ancestral sanctuar rotund – asupra rolului şi originii cărora cercetătorii au opinii diametral opuse. Vechea cetate predacică, spre deosebire de alte 6 din apropiere (Regia, Căpâlna, Blidaru, Băniţa, Costeşti, Piatra Roşie), nu formează obiectul patrimoniului UNESCO. Toată documentaţia oficială se regăseşte la Institutul Naţional de Patrimoniu.
Mihaela Chiper
Olimpia Diaconiuc