4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 16:18
No menu items!

Români reținuți în Ungaria. Au furat 121 de televizoare dintr-un camion

spot_img

Cinci români au fost reținuți, fiind suspectați că au furat 121 de televizoare dintr-un camion, în localitatea ungară Lenti, anunţă Poliția ungară, citată de agenția MTI. 

121 de televizoare au fost furate de cinci bărbaţi români, dintr-un camion parcat în localitatea Lenti. Făptuitorii au fost reţinuţi pe autostrada M7, a anunţat Inspectoratul de Poliţie al judeţului Zala, pe site-ul Poliţiei ungare.

Poliţia a fost alertată în zorii zilei de joi, în urma spargerii calei unui camion parcat într-o benzinărie din localitatea Lenti. Făptaşii şi-au anunţat prin semmne colegii, care stăteau în aşteptare. Aceştia au venit cu un camion, au încărcat televizoarele în camion şi au plecat.

A doua zi, poliţiştii au reţinut cinci cetăţeni români suspectaţi de infracţiune, pe autostrada M7, în parcarea de la Sormás, şi au găsit 121 de televizoare în valoare de aproximativ 18 milioane de forinţi (48 973 euro).

Făptaşii au fost reţinuţi pentru suspiciuni de furt şi alte infracţiuni, iar autovehiculele folosite pentru furt, precum şi televizoarele, au fost confiscate.

R. Dan