1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:14
No menu items!

Român ucis în criza ostaticilor din Algeria

spot_img

 Roman ucis in Algeria

Premierul Victor Ponta a confirmat sâmbătă faptul că un român a fost ucis în criza ostaticilor din Algeria.

“S-a confirmat faptul că un român şi-a piedut viaţa în aceste evenimente din Algeria. Vreau să exprim condoleanţe şi compasiune pentru familia celui care şi-a pierdut viaţa”, a declarat Victor Ponta.

Românul care a fost ucis provenea din localitatea prahoveană Bărcăneşti, avea 36 de ani, un copil în vârstă de 6 ani, iar soţia sa este însărcinată în șapte luni.

În Algeria, el lucra pe o platformă petrolieră aflată la graniţa dintre Libia şi Algeria.

Victor Ponta a dat asigurări familiei românului ucis că va beneficia de sprijinul Guvernului, urmând să se ocupe de repatrierea acestuia.

„Vreau să vă asigur de faptul că tot ceea ce ţine de ce poate face Guvernul român în acest moment – spijinul acordat familiei, repatrierea corpului celui decedat şi toate celelalte lucuri, repet, puţine, foarte puţine, pe care le putem face  – le vom face în zilele următoare”, a spus premierul.

Totodată, Victor Ponta a menționat că familia tânărului decedat va beneficia de consiliere psihologică, ei fiind înștiințați înaintea presei.

În incidentul terorist din Algeria, unde aproximativ 30 de militanți islamiști au luat ostatici peste 650 de muncitori de la instalația industrială de exploatare a gazului de la In Amenas au fost implicați 5 români. Unul a fost ucis de teroriști, un altul a reușit să fugă și alți trei au fost eliberați.

Potrivit presei algeriene, forțele speciale ale armatei au lansat un asalt final asupra ultimului grup de teroriști care se aflau baricadați în complexul industrial de la In Amenas, de mierurea trecută. Teroriștii au constatat că nu mai au nici o scăpare și au executat 7 ostatici, până să fie la rândul lor uciși de către forțele armate algeriene. Un ziar din Alger a precizat că au fost anihilați ultimii 11 teroriști.

Publicația El Watan precizează că, de joi de când trupele speciale algeriene au declanșat operațiunea de salvare a ostaticilor au fost uciși 29 de teroriști, dintre care 4 erau considerați deosebit de periculoși.

Printre aceștia s-a aflat Abderahman el Nigiri (sau nigerianul), șeful grupării «Fiii Saharei pentru justiție islamică », Lamine Moucheneb, alias Taher, Abou Albaraa Aljzairi și mauritanul Abdallahi Ould Hmeida.

Un român originar din Constanța a povestit pentru un post de televiziune din Algeria coșmarul prin care a trecut în complexul de la In Amenas. El a spus că a văzut când teroriștii au atacat complexul industrial și i-au ucis pe paznici. Românul a povestit că s-a baricadat împreună cu un alt român într-un birou și a scăpat de teroriști.

Muncitori români, victime ale terorismului

Nu mai puțin de 24 de români și-au pierdut viața în atentate teroriste îm Israel și teritoriile palestiniene între anii 196 și 2003. Cel mai grav atac terorist în care au fost implicați români a avut loc în martie 1996, când șapte muncitori români au murit într-un atentat sinucigaș comis de un palestinian într-un autobuz în Ierusalim.