-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:23
No menu items!

Român împuşcat mortal de un poliţist în apropiere de Paris UPDATE

spot_img

Un bărbat de naţionalitate română, în vârstă de 41 de ani a fost împuşcat în piept și a murit pe loc

 focuri de arma

  • UPDATE

Ataşatul de afaceri interne al României în Franţa este în contact cu autorităţile poliţieneşti după ce un român a fost împuşcat, marţi, în apropiere de Paris, au precizat miercuri oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe (MAE). Aceștia au subliniat că Ambasada încearcă să obţină informaţii privind rezultatele anchetei declanşate în acest caz.

Ambasada României la Paris s-a autosesizat cu privire la incidentul produs în Franţa, în care a fost implicat un cetăţean român şi a întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii referitoare la circumstanţele producerii acestuia. Reprezentanţii Ambasadei României la Paris sunt în contact cu procurorul de caz, în vederea obţinerii de informaţii cu privire la rezultatele anchetei care a fost declanşată de autorităţile franceze. Ataşatul de afaceri interne al României în Franţa este în contact cu autorităţile poliţieneşti din acest stat.

Ministerul Afacerilor Externe
comunicat de presă

Un cetăţean român a fost împuşcat mortal, marţi seara, de un poliţist, în timpul unui control de identitate în Montgeron, o comună franceză situată la distanţa de 19 kilometri sud-est de Paris, o anchetă judiciară fiind deschisă în acest sens, relatează cotidianul francez Le Figaro.

O anchetă judiciară a fost deschisă marţi seara, în urma uciderii unui român de către un poliţist francez la Montgeron (Essonne), pe strada Moulin de Senlis, a confirmat prefectura din Essonne, citată de Le Parisien în ediţia electronică. Polițistul a tras asupra lui în cursul unui control al actelor de identitate, a informat o sursă apropiată de anchetă, citată de AFP.

Marți seară în jurul orelor 19.00 (20.00, ora României), trei indivizi „aflați sub influența alcoolului și destul de enervați”, potrivit sursei amintite, au provocat scandal pe străzile din Montgeron. Membri ai poliției municipale s-au deplasat la fața locului, dar în fața agresivității celor trei au chemat o echipă a poliției naționale.

Confruntați cu violența de care dădeau dovadă cei trei, unul dintre polițiști a făcut inițial uz de flash-ball (armă neletală cu gloanțe din cauciuc). În aceste condiții, doi dintre cei trei indivizi au răspuns somațiilor și „au acceptat să fie percheziționați, însă al treilea a refuzat”. Potrivit primelor elemente, el i-a amenințat pe reprezentanții forțelor de ordine și, „cu o sticlă spartă în mână”, s-a îndreptat spre unul dintre polițiști, a menționat sursa citată.

Polițistul a făcut uz de arma de foc din dotare și a tras asupra acestui bărbat, un român în vârstă de 41de ani rezident în Franța care, în pofida intervenției echipei de prim-ajutor, a murit pe loc.

Ceilalți doi bărbați au fost reținuți și plasați în arest temporar. Inspecția generală a poliției naționale (IGPN, „poliția poliției”) a fost sesizată.

Poliţia a efectuat o anchetă la faţa locului, în vederea stabilirii circumstanţelor dramei.

Le Moulin de Senlis, un edificiu construit la marginea Yerres, este administrat de către o asociaţie aflată în dificultate financiară. Aceasta găzduieşte 24 de familii în condiţii discutabile atât din punct de vedere sanitar, cât şi legal.

C.A.