Omul aduce cu sine, dintr-o existenţă anterioară, anumite condiţii care-l predetermină ca, într-un caz, să-şi poată mobiliza forţele vindecătoare din organism
Omul modern este reticent când vine vorba despre căutarea cauzelor îmbolnăvirilor în altă parte decât acolo unde propune medicina clasică. Fără a pune sub semnul îndoielii practica obişnuită de tratare a bolilor, am putea ține cont și de o componentă spirituală esențială în înţelegerea problemelor de sănătate şi a gravităţii acestora.
O înţelegere holistă, care are de-a face și cu legitatea universală ce acţionează asupra destinului uman: karma. Pornim, aşadar, de la presupunerea că în om există ceva care joacă un rol determinant în evoluţia şi finalul unei boli, ceva care se situează dincolo de posibilităţile umane de a ajuta.
Este ideea de la care porneşte filosoful austriac Rudolf Steiner, în cartea sa, Manifestările karmei, atunci când încearcă explicarea raportului dintre acţiunea acesteia şi bolile vindecabile sau incurabile, scrie site-ul noulpamant.ro.
Dacă urmărim evoluţia unei boli – apariţia bolii, forţele vindecătoare ce apar din organismul însuşi –, ne vom simţi îndemnaţi – mai ales dacă ţinem seama de faptul că într-un caz survine vindecarea, pe când într-altul nu pare posibilă nici o vindecare – să căutăm o legitate mai profundă. Oare să căutăm această legitate în vieţile pământene anterioare ale omului?
Rudolf Steiner
Karma și bolile, de la o existență la alta
Cu alte cuvinte, omul aduce cu sine, dintr-o existenţă anterioară, anumite condiţii care-l predetermină ca, într-un caz, să-şi poată mobiliza forţele vindecătoare din organism. Forţe care, în alt caz, sunt predeterminate în aşa fel încât, cu toate eforturile, suferindul nu e în stare să vindece boala.
Pentru a înţelege mai bine ce se petrece între o existenţă a omului şi alta, conform pricipiului budist al reîncarnării, trebuie să analizăm procesele care au loc între moarte şi o nouă naştere în individualitatea umană, în kamaloka, acea stare de purificare a sufletului uman. Atunci, în faţa sufletului omului apar evenimentele ultimei sale vieţi, faptele săvârşite de el, în sensul binelui sau al răului, însuşirile caracterului său, iar sufletul are tendinţa de a compensa tot ceea ce e imperfect în el, tot ceea ce s-a dovedit a fi faptă greşită, şi de a imprima în fiinţa sa însuşirile respective, care fac ca el să devină mai desăvârşit. Într-o viaţă viitoare.
Deosebirea dintre forţele slabe şi puternice, la o nouă încarnare
Dar omul participă el însuşi la construirea noului trup şi el îl construieşte conform cu forţele pe care şi le-a adus cu sine din vieţile anterioare şi din perioada trăită între moarte şi o nouă naştere. Aşadar, în noua lui existenţă, noua corporalitate e slabă sau puternică, după cum omul poate să aducă în ea forţe slabe sau puternice.
Dacă în perioada trăită în kamaloka, de exemplu, omul a văzut că în ultima sa viaţă a săvârşit multe sub imperiul afectelor, al mâniei, fricii, repulsiei ş.a.m.d., se conturează gândul că trebuie să faci ceva cu fiinţa ta, ca să devii desăvârşit în această privinţă, pentru ca în viitor să nu mai ai tendinţa de a săvârşi faptele sub imperiul afectelor. Acest gând devine o parte componentă a individualităţii umane şi, la trecerea printr-o nouă naştere, acest gând se imprimă, ca forţă, în trupul ce se formează. De aceea, în acest trup se imprimă tendinţa de a face ca întreaga sa organizare, alcătuită din corp fizic, corp eteric şi corp astral, să-l pună în imposibilitatea de a săvârşi anumite fapte izvorâte din mânie, ură, invidie etc., spre a putea să devină cu adevărat mai desăvârşit. Şi astfel el va ajunge să săvârşească fapte care le pot compensa pe cele din trecut
Rudolf Steiner
Îmbolnăvirea ca oportunitate de evoluție
Mai mult, pe baza trăirilor din kamaloka, omul caută „cu tot dinadinsul“ ocazia de a contracta o anumită boală, pentru a dobândi, prin învingerea ei şi mobilizarea puterilor de autovindecare, acele forţe care-l fac să evolueze în viaţă.
Să presupunem că, într-o existenţă anterioară, omul a avut de-a face în interiorul său cu o ispită care l-a făcut mai puţin bun, a acţionat şi a judecat pe baza afectelor, patimilor şi poftelor şi a fost prins în realităţile lumii fizice pământene mai mult decât îi fusese hărăzit.
În conştienţa sa obişnuită, omul este expus şi astăzi atât ispitei lui Lucifer, care acţionează prin intermediul pasiunilor şi afectelor corpului său astral, cât şi ispitelor lui Ahriman, care pătrunde în om prin erori şi amăgiri referitoare la lumea exterioară
Rudolf Steiner
Erorile noastre, provenite, aşa cum explică Steiner, de la ceea ce este ahrimanic în noi, împreună cu erorile conştiente, minciuni, înşelătorii, devin cauze de boală. Ispitele luciferice devin şi ele, conform aceloraşi principii karmice, cauze de boală. Pe scurt, omul nu comite erori fără a le suporta consecinţele, într-o existenţă sau alta. În încarnarea următoare, în fiinţa noastră se imprimă erorile pe care le facem, pe baza acelei raţiuni care, în perioada dintre moarte şi o nouă naştere, ne indică să devenim atât de puternici şi viguroşi, încât în viitor să nu mai fim expuşi acestor ispitiri. Bolile se integrează vieţii noastre ca nişte educatori exigenţi.
Cum se manifestă anumite forme de boală în funcție de karma
Să luăm drept exemplu pneumonia. Ea este, în şirul influenţelor karmice, un efect care ia naştere datorită faptului că, în perioada petrecută în kamaloka, omul poate privi retrospectiv spre excesele senzoriale din existenţa sa anterioară. Iar ceea ce omul vede în kamaloka va imprima în el forţele care vor contribui la biruirea pneumoniei.
În învingerea pneumoniei, în autovindecarea pentru care face eforturi omul însuşi, individualitatea umană acţionează împotriva puterilor luciferice, ea duce un adevărat război împotriva acestora. De aceea, învingerea pneumoniei este o ocazie de a scăpa de o deficienţă caracterologică dintr-o încarnare anterioară. Înţelegem astfel, analizând cazul pneumoniei, lupta omului împotriva puterilor luciferice (ispitelor senzoriale)
Rudolf Steiner
Plecând de la ideea că scopul karmic al îmbolnăvirii este acela de a-l ajuta pe om să devină mai desăvârşit, vom înţelege că omul, dacă se îmbolnăveşte, conform cu raţiunea înţeleaptă pe care o aduce cu sine din kamaloka, atunci când intră într-o nouă existenţă va dezvolta forţe vindecătoare. Învingând boala, el a dobândit posibilitatea de a avea forţe mai desăvârşite acolo unde înainte avea doar forţe nedesăvârşite.
Privind lucrurile în acest fel, ne simţim datori cu o întrebare: karma este „de vină“ dacă o anumită boală sfârşeşte prin vindecare, în timp ce o alta prin moarte? Ei bine, se pare că tot din legea karmei face parte şi cazul în care o boală sfârşeşte cu moartea. Dar, în acest fel, omul este stimulat în evoluţia lui, căci boala are scopul de a-l face să urce cu încă o treaptă.
Dar nimănui nu-i este îngăduit să tragă concluzia că în cazul anumitor boli ar trebui să dorim să survină moartea, şi aceasta deoarece decizia asupra finalului bolii – vindecarea sau nevindecarea – îi revine unei raţiuni mai înalte decât aceea pe care o putem noi cuprinde cu conştienţa noastră obişnuită
Rudolf Steiner
Acest punct de vedere al acţiunii karmei în ceea ce priveşte vindecarea unei afecţiuni ar trebui să ne ajute să nu ne mai simţim dărâmaţi sufleteşte în faţa unei boli incurabile. Reţineţi, însă! O concepţie karmică nu trebuie să fie şi una fatalistă, în sensul că trebuie să facem tot posibilul în ceea ce priveşte încercarea de a vindeca boala, dar, pe de altă parte, o concepţie karmică ne va pune în armonie până şi cu destinul cel mai tragic.
Olimpia Diaconiuc