-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:43
No menu items!

Robert Negoiță, audiat la DNA. Primarul este cercetat într-un dosar din 2009

spot_img

Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a ajuns la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde va fi audiat de procurori. La intrare, primarul a declarat că nu știe despre ce este vorba.

Potrivit unor surse judiciare, ar fi vorba despre o plângere a fostului șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, formulată în anul 2009.

Robert Negoiță este candidatul PSD pentru alegerile locale, fiind cel mai bine cotat în sondaje.


 

UPDATE

Robert Negoiță a confirmat, la ieșirea de la audieri, că este vorba despre sesizarea ANAF din 2009 privind afacerile sale imobiliare și este bucuros că procurorii s-au apucat de lucru în acest dosar, pentru că tot candidează la primărie.

Potrivit procurorilor, „în perioada 2005- 2009, prin folosirea resurselor societăților pe care le administra, suspectul Negoiță Robert Sorin a construit trei ansambluri rezidențiale compuse din imobile de locuit și locuri de parcare și a vândut, în nume propriu, un număr de 1.250 din aceste imobile, ascunzând activitatea economică desfășurată prin neînregistrarea ca persoană impozabilă în scopuri de TVA, nedeclararea și neachitarea către bugetul de stat a TVA în valoare de 77.148.021 lei”.

Concret, s-a stabilit că, în perioada 2005 – 2009, Robert Negoiță a construit, în vederea vânzării, 3 ansambluri rezidențiale formate din vile și blocuri de locuințe și locuri de parcare, situate în București, în orașul Voluntari și orașul Popești Leordeni. „Începând din luna decembrie 2005, Negoiță Robert Sorin a început vânzarea imobilelor pe măsura finalizării acestora, fără a declara organelor fiscale teritoriale activitatea economică desfășurată și fără a achita obligațiile fiscale ce-i reveneau”, arată procurorii.

„În perioada 10.01.2006 – 13.07.2009, acesta a efectuat un număr de 1.250 de tranzacții imobiliare, constând în vânzări de construcții și teren aferent construcțiilor, activități din care a obținut venituri în sumă de 364.714.645 lei.
Având în vedere că Negoiță Robert Sorin a luat măsuri active de comercializare a locuințelor construite în cele trei ansambluri rezidențiale prin mijloace similare unui prestator de servicii sau comerciant, activitatea pe care a desfășurat-o este calificată ca activitate economică, pentru care exista obligația plătirii de TVA către buget. Pentru a evita plata obligațiilor fiscale aferente veniturilor realizate, Negoiță Robert Sorin a folosit un procedeu ingenios prin care cheltuielile cu realizarea imobilelor, în nume propriu, au fost evidențiate contabil și declarate fiscal de societățile pe care le administra, însă veniturile nu au fost evidențiate. Prin urmare, raportat la cele trei ansambluri rezidențiale, Negoiță Robert Sorin nu a declarat activitatea economică prestată ca persoană impozabilă în scopuri de TVA.
Astfel, deși imobilele „scriptic” au fost edificate de persoana fizică Negoiță Robert Sorin, după finalizare, acestea au fost prezentate, la toate târgurile imobiliare, drept ansamblurile rezidențiale aparținând unei din societățile la care acesta era acționar.
Prin activitățile anterior descrise, prejudiciul total adus bugetului de stat este estimat la 77.148.021 lei și reprezintă TVA de la care Negoiță Robert Sorin s-a sustras prin ascunderea activității economice derulate în nume propriu, în perioada 2005 – 2009”, se arată într-un comunicat de presă.

Andrei Tudor