-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:29
No menu items!

Robert Cazanciuc – noul ministru al justiției. Atmosferă relaxată la Cotroceni, la învestirea acestuia

spot_img

Noul ministru al justiţiei, Robert Cazanciuc, a depus, luni, puțin după ora 18.00, jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Traian Băsescu. La ora 19.15, Robert Cazanciuc a preluat efectiv postul de ministru de la premierul Victor Ponta care a asigurat interimatul la Ministerul Justiției.

La evenimentul de la Cotroceni au fost prezenţi preşedinţii Camerelor Parlamentului, Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu, premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea, şi miniştrii Radu Stroe, Titus Corlăţean, Dan Şova, Eugen Teodorovici, Nicolae Bănicioiu, Remus Pricopie, Mihnea Costoiu, Doina Pană şi Daniel Constantin.

Din partea Preşedinţiei, la eveniment au fost prezenţi majoritatea consilierilor prezidențiali.

Ceremonia de învestire a noului ministru al justiției s-a desfășurat într-o atmosferă relaxată. Preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, şi miniştrii Radu Stroe, Liviu Dragnea, Eugen Teodorovici au stat de vorbă și chiar au râs în câteva rânduri.

La finalul ceremoniei, șeful statului le-a mulţumit pentru prezenţă premierului şi preşedinţilor Camerelor. „Cu şampania e ca la Guvernul Boc, nu avem”, a încheiat Traian Băsescu, râzând. El s-a îndreptat apoi spre Ponta, Antonescu şi Zgonea şi a stat de vorbă cu aceştia câteva minute, timp în care au râs de mai multe ori.

La un moment dat, Băsescu a strigat, tot râzând, către ministrul afacerilor interne, Radu Stroe: „Cum e cu fiola?”. Ministrul a venit către preşedinte și au schimbat câteva cuvinte, râzând.

Grupului i s-au mai alăturat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, vicepremierul Liviu Dragnea, consilieri ai preşedintelui. De asemenea, Băsescu a mai discutat cu miniştrii Dan Şova, Daniel Constantin şi Nicolae Bănicioiu.

Raluca Dan

FOTO Liviu Untaru